Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce îi mai aduce pe protestatari în stradă?

După o seară de joi mai mult decât agitată, vineri, manifestanţii din Piaţa Universităţii şi-au mai pierdut din energie. Cu revendicări din cele mai diverse, pancarte şi mesaje noi, protestatarii au suportat ploaia şi frigul până la miezul nopţii. S-au risipit apoi către case, promiţând însă că se vor întoarce. În ţară, la ora 22 toate protestele se încheiaseră deja, aşa cum au anunţat autorităţile. Ce îi mai aduce pe oameni în stradă acum, după opt zile de protest? Cel mai probabil, este vorba de faptul că partidele forţează începutul campaniei electorale, spune la RFI Sorin Ioniță de la Societatea Academică Romînă.

Sorin Ioniță: “Sunt două componente ale acestor proteste: una spontană, deci oamenii care chiar au lucruri de reproşat actualei puteri (criza, Băsescu, episodul Arafat, episodul DNA şamd), deci oameni care chiar au ceva de spus şi care dirijează critica în principal către preşedintele Băsescu. Şi există de asemenea o parte mai organizată a mitingului – şi nu-i nimic în neregulă cu asta. Aşa cum e şi în alte ţări, e normal ca partidele de opoziţie să vrea să profite dintr-un asemenea val, ca sindicatele să iasă din nou, sau ca alţi oameni care manifestau pe alte teme să se ralieze acestor proteste – grupări ecologiste şamd, care oricum erau în stradă.”

Nu toţi cei din piaţă protestează faţă de putere

Sorin Ioniță: “Nu e nimic în neregulă nici cu primii, nici cu ceilalţi. Atâta doar că, în măsura în care avem şi o componentă organizată de partide, eu cred că ăsta e începutul campaniei electorale. În sensul că eforturile care se fac acum sunt ca, în marile oraşe ale ţării, în Bucureşti, peste tot, să existe o zonă simbolică în care măcar 10-15-20, 100 de oameni, să vină în fiecare zi, pe tot parcursul anului, pentru a creea acest efect foarte important de loc de protest la adresa puterii. E foarte clar: nu toată lumea din piaţă pentru asta se duce acolo!”

Sorin Ioniță: “În cel mai rău caz, dacă vom avea alegeri comasate în noiembrie, eu cred că chiar şi pe termen lung, planul tot ăsta rămâne: de a porni de acum şi de a conduce o serie de proteste cât se poate de mult. Dacă vor fi anticipate, deci dacă se reuşeşte chemarea de mase critice în stradă, mult mai mari decât cea de acum, şi se reuşesc anticipate, cu atât mai bine pentru cei care le doresc... Există şi posibilitatea ca PDL-ul să dea o mişcare de graţie, să provoace o surpriză şi să organizeze alegeri comasate, dar nu în noiembrie, ci în iunie, odată cu cele locale. Şi atunci ne dispare şi problema cu Curtea Constituţională, pentru că nu se mai prelungeşte nici un mandat al aleşilor locali, deci nu vor mai avea o problemă de constituţionalitate. Este şi aceasta o variantă de alegeri anticipate, nu?”

 
Ascultă integral: Sorin Ioniţă, intervievat de Andreea Orosz în emisiunea "40 de minute"