Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


„În Bulgaria, mafia are o ţară”. Raport Stratfor din 2009 asupra Bulgariei, redat de Wikileaks

bulgaria.jpg

Raportul STRATFOR pentru Bulgaria a fost actualizat pentru ultima dată în 2009

Din 2007 încoace, Bruxelles-ul supraveghează cu atenţie România şi Bulgaria, elevi nu tocmai performanţi care au intrat în clasele europene cu lacune severe în privinţa sistemului judiciar, precum şi la alte capitole. Aspectele legate de corupţie sunt poate cele mai delicate, iar ameliorările în acest caz n-au fost tocmai spectaculoase.

Corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov:

În ajunul Consiliului european la care va putea fi abordată problema aderării Bulgariei şi României la zona Schengen, prin intermediul Wikileaks, presa bulgară a intrat în posesia unui raport extrem de critic despre factorii politici, criminali şi sociali care definesc climatul investiţional în ţară, elaborat de agenţia americană de informaţii şi analiză strategică STRATFOR.

Petio Petkov: „În Bulgaria, mafia are o ţară”

AscultăDownload

Puţinele aprecieri pozitive pot fi citite numai în partea dedicată pericolului terorist, calamităţilor naturale şi ameninţărilor de destabilizare internă. Cele mai şocante şi pline de constatări negative sunt capitolele despre crima organizată, corupţie şi sistemul politic.

Potenţialii investitori pot afla, de pildă, că în Bulgaria crima organizată are un caracter invaziv şi joacă un rol mare în guvernarea ţării şi în sectorul afacerilor. În acest mod experţii agenţiei nu fac decât a aminti principala zicala a tranziţiei bulgare – celelalte state au mafii, în Bulgaria mafia are o ţară.

Crima organizată controlează porturile şi le foloseşte pentru realizarea de contrabandă, care nu este urmărită şi blocată de autorităţi, constată STRATFOR. Securitatea pe drumuri şi în căile ferate este la un nivel deplorabil. Furturile de mărfuri sunt frecvente, căteodată însoţite de violenţă. Crima organizată controlează reţelele de aprovizionare. Corupţia în guvern şi în poliţie este mare şi nesancţionată.

Companiile străine sunt o ţintă tradiţională a crimei organizate. Cel puţin o dată pe lună aceste companii devin victime ale unor campanii denigratoare în presă, dar şi ale unor atacuri fizice.

Sectorul politic este relativ stabil, dar cu o birocraţie atotputernică. Legile se aplică într-un mod selectiv, organele locale îşi fac de cap pe fundalul pasivităţii puterii centrale.

Aderarea la Uniunea Europeană nu a modificat imaginea generală negativă a Bulgariei. Faptul că se votează amendamente la legile vechi nu înseamnă neapărat că vor fi şi aplicate. Influenţa sindicatelor este slabă, constată agenţia STRATFOR.

Raportul citat a fost actualizat pentru ultima dată în 2009. Lipsa unor variante mai noi se explică prin scăderea interesului din partea marilor companii internaţionale pentru afaceri în Bulgaria.

Impresia generală, după cum scrie agenţia „Mediapool”, este că Bulgaria apare drept o ţară cu infrastructură din lumea a treia, sistem politic pus în folosul politicienilor corupţi şi a birocraţiei, fără societate civilă, cucerită de mafie, dar şi cu unele elemente pozitive precum lipsa terorismului, a cutremurelor precum şi a unor conflicte interne sau internaţionale.