Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Referendum inedit în Elveţia

referendum-inedit-elvetia.jpg

Elveţienii sunt chemaţi la referendum: concediu de patru sau de şase săptămâni?

Locuitorii din ţara cantoanelor sunt chemaţi duminică la referendum, în cadrul unui vot federal, ca să se pronunţe asupra posibilităţii de a avea şase săptămâni de concediu pe an, în loc de patru ca în prezent. Plecând de la deviza că munca le aduce sănătatea şi prosperitatea, elveţienii ar urma să respingă această ipoteză.

Potrivit unui ultim sondaj de opinie, doar circa 30% dintre elvetieni ar uma să voteze pentru sase săptămâni de concediu pe an. Trebuie spus că nu doar majoritatea populatiei este ostilă acestui proiect de lege: Guvernul federal i se opune, la fel si mediile economice, care consideră că o astfel de măsură ar pune în pericol competitivitatea tării cantoanelor si ar provoca o crestere a somajului.

Referendumul elvetian este organizat, ca de obicei acolo, la initiativa unei organizatii, de această dată e vorba de sindicatul "Travail.Suisse", care afirmă că o treime dintre oamenii activi din tară suferă de stres la locul de muncă. Presiunile făcute la locul de muncă sunt dăunătoare sănătătii, mai spune sindicatul, estimând că două săptămâni de vacantă în plus pe an ar face ca treburile să se echilibreze si salariatii sa fie nu doar mai motivati, ci si într-o stare de sănătate ameliorată.

În opinia apărătorilor drepturilor angajatilor, a venit momentul ca muncitorii să profite de cresterea productivitătii, care a progresat între 1992 si 2007 cu 20%, în timp ce salariile n-au crescut nici măcar cu cinci procente. Adversarii proiectului de modificare a legii, în vigoare din 1984, spun însă că asa va creste somajul. Exemplu negativ dat de patronatul elvetian este Franta, o tară în care săptămâna de lucru de 35 de ore n-ar fi adus mare lucru oamenilor. Rata somajului e ridicată mai departe, economia e fragilă, iar francezii sunt bolnavi de două ori mai mult decât elvetienii. "A băga frica în oameni merge, dă roade", constată amar oganizatia Travail.Suisse, comentând sondajele pentru votul de duminică.

Pe lângă întrebarea legată de durata concediului cu plată, elvetienii se vor pronunta si asupra procentului maxim de case de vacantă într-o comună. Sunt intersate de această chestiune toate statiunile montane, unde localnicii sunt confruntati cu o crestere spectaculoasă a numărului de apartamente destinate doar vacantierilor.
Precizăm că elvetienii, adepti ai democratiei directe, sunt chemati de mai multe ori pe an la urne, ca să se pronunte asupra unor probleme foarte diverse si variate, fie federale, de ordin national deci, fie doar de interes local. Astfel, ei votează si modificarea orarelor de scoală ale copiilor, dar si constructia sau nu de parcări publice, pentru prostituatele din Zürich.