Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Funeriu: Statul trebuie să creeze condiţii pentru revenirea tinerilor formaţi în străinătate

Tinerii români absolvenți de studii superioare trebuie să se formeze și în străinătate, iar statul, fie prin programe guvernamentale, fie în parteneriat cu mediul privat trebuie să îi readucă în ţară. Declarația îi aparține fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, actualmente consilier prezidențial, care a susținut o conferință la Academia de Studii Economice, în cadrul unui seminar al Camerei de Comerț Franceze, “Franceza, limbă a afacerilor. O şansă de viitor”.

Într-un interviu acordat RFI România, Daniel Funeriu recunoaște că succesul profesional al tinerilor nu depinde numai de buna lor pregătire, ci și de buna funcționare a statului.

Stagiile efectuate în străinătate pe durata studiilor sunt binevenite. Statul trebuie să ofere însă acel cadru care să îi încurajeze pe absolvenții români din străinătate să se întoarcă în România. Aici este esența. Esența nu este să îi împiedicăm pe studenți să plece. Suntem într-o piață liberă a educaţiei!”, declară Daniel Funeriu.

Eu cred foarte mult în ceea ce priveşte încurajarea privatului pentru aducerea tinerilor în ţară, iar statul trebuie să fie un stat care funcţionează corect pentru cetăţeni”, continuă el.

Fostul ministru al Educaţiei mai spune că a fost şi este “un promotor al fuziunii universităţilor”, având în vedere faptul că România are 40 de universităţi de stat. “Trebuie continuat efortul de concentrare a resurselor”, deoarece acest lucru duce la o mai bună bază materială şi de cercetare şi la o mai bună calitate a actului educaţional, mai afirmă Daniel Funeriu.

Daniel Funeriu, intervievat de Ștefan Popescu, despre tinerii români formați în străinătate