Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Proteste de amploare la Praga

proteste-praga.jpg

Sursa: bellenews.com

Peste 80.000 de persoane au manifestat sâmbătă în centrul capitalei cehe Praga, la apelul sindicatelor. Oamenii au protestat faţă de programul de austeritate lansat de Guvernul de centru-dreapta al lui Petr Necas. Manifestanţii au cerut demisia Guvernului aflat la putere din 2010.

 

Ei au denunţat măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Necas, precum creşterea TVA şi impactul său asupra preţurilor, scăderea sau devalorizarea pensiilor şi reducerile bugetare în sectorul public.

"Nici nu se pune problema să susţinem aceste reforme, trebuie să acţionăm pentru abolirea lor", a declarat Jaroslav Zavadil, liderul principalei centrale sindicale din ţară, CMKOS, în faţa unei mulţimi impresionante în piaţa Venceslas.

Potrivit acestuia, la miting participau 120.000 de persoane.

Demonstranţii au cerut oprirea reformei sistemului de pensii, care instaurează fonduri private de pensii, şi a reformei învăţământului superior.

Guvernul de centru-dreapta se confruntă în prezent cu o criză care ar putea duce la alegeri anticipate.

Coaliţia aflată la putere este constituită din două partide de dreapta, ODS al lui Petr Necas şi TOP09 condus de şeful diplomaţiei Karel Schwarzenberg, precum şi din mica formaţiune de centru Afaceri Publice (VV), a cărei poziţie se află la originea crizei actuale.