Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primarul de Baia Mare, despre mutarea romilor: Nu mă las intimidat de nimeni şi de nimic!

primarul-baia-mare-mutarea-romilor-nu-ma-las-intimidat-nimeni-nimic.jpg

Primarul municipiului Baia Mare se apără în scandalul mutării romilor.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, explică într-un interviu la RFI decizia de a muta zeci de familii de romi în fostul sediu al combinatului Cuprom. El susţine că "nu e vorba de un combinat chimic, ci de nişte sedii administrative" igienizate. Mai mult, susţine primarul, romii nu au fost intoxicaţi din cauza unor substanţe chimice aflate la faţa locului, ci din cauza unor "sprayuri paralizante" folosite de unii "pseudo-lideri" ai comunităţii de romi.

Ambasada SUA la Bucureşti se arată îngrijorată de mutarea familiilor de romi din Baia Mare. De asemenea, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării analizează cazul, pentru a vedea dacă e de competenţa sa ori e un caz penal.

Primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, spune că îşi doreşte de fapt integrarea socială a romilor: "Noi avem o problemă la nivelul municipiului Baia Mare cu patru pungi de sărăcie, în care sunt construcţii improvizate, construite de aproximativ 20 de ani, pe terenuri aparţinând domeniului public, construcţii absolut improprii, unde nu există apă, canalizare, curent electric. Mai mult decât atât, ele sunt în apropierea unor cartiere de locuit ale municipiului Baia Mare şi există un mare disconfort creat celor care locuiesc în aceste cartiere ale municipiului. Dorinţa noastră a fost să eliminăm aceste pungi de sărăcie şi să găsim variante alternative".

Primarul de Baia Mare susţine că mutarea romilor în sediul Cuprom a fost "absolut legală". "Acum o lună de zile, am demarat procesul de mutare, făcut într-un mod absolut legal şi pe baza unor proceduri foarte clare, acorduri de mutare, respectiv acorduri de demolare semnate de către familiile rome, inclusiv angajamente de respectare a drepturilor minorilor. Oamenii au văzut exact locul unde-i mutăm, nu e vorba de un combinat chimic, ci de nişte sedii administrative ale fostului combinat de producere a cuprului. Acolo au lucrat până acum câteva luni oameni, directori, ingineri, profesionişti care se ocupau de gestionarea problemelor acelei societăţi. Toate spaţiile respective au fost igienizate, avem acordurile inclusiv de la Direcţia Sanitară, toate avizele cu privire la funcţionarea ca şi locuinţe de necesitate şi mai mult decât atât, nici o familie mutată nu a dorit să plece de acolo", spune Cătălin Cherecheş.

 

Intoxicare cu "spray paralizant"

 

Primarul municipiului Baia Mare dă vina pe liderii comunităţii rome, pentru intoxicarea romilor mutaţi: "Există într-adevăr o disperare a unor pseudo-lideri ai comunităţii rome, care provin din mediul infracţional, condamnaţi pentru fapte de cămătărie, proxenetism, agresiuni fizice, care au fost într-un fel rupţi de această comunitate şi nu li s-a mai permis accesul în aceste locuinţe de necesitate, pentru că noi dorim un dialog direct cu fiecare familie. În momentul în care noi n-am mai permis accesul aşa-zişilor lideri infractori în locuinţele noastre de necesitate, ei au reacţionat. Într-o noapte, după o şedinţă pe care au avut-o în faţa acestor locuinţe, şedinţă monitorizată video prin sistemul nostru de monitorizare video, brusc s-a întâmplat acest incident. Incidentul a fost provocat de către spray-urile paralizante dispersate de ei la un etaj al unui imobil, ceea ce este relevat şi de către cei de la serviciul medical. Din fericire, au fost doar opt persoane, nu 20, care au acuzat astfel de lucruri şi care chiar au declarat Poliţiei că au fost incitaţi, instigaţi să facă astfel de lucruri sau puşi sub presiune de către aceşti lideri să declare aceste lucruri. Au fost făcute verificările, în nici unul dintre apartamente n-au fost găsite astfel de substanţe toxice, vă repet acolo au lucrat oameni, de 40 de ani lucrează acolo ingineri, specialişti, care n-au avut nici o problemă".

 

Zidul din Baia Mare e de fapt "un gard"

 

Primarul Cătălin Cherecheş a mai fost acuzat de discriminare, inclusiv la nivel internaţional, anul trecut, după ce a construit un zid despărţitor, care izola romii dintr-un cartier de ceilalţi locuitori ai oraşului. Primarul băimărean a fost amendat de CNCD, însă Curtea de Apel Cluj l-a absolvit, fiind considerată nelegitimă hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Cherecheş susţine acum că nu există nici un zid: "Nu există un zid, există o zonă de delimitare între nişte spaţii de locuit, nişte blocuri de locuit şi o arteră principală de circulaţie, lucru care se întâmplă peste tot în această lume. Fizic, e un gard care are 1,60 metri, pentru că au fost aproximativ 30 de accidente cu victime copii pe parcursul unui an de zile. Din momentul în care s-a construit această delimitare, n-a mai fost nici un fel de accident. Doar statistica îmi arată faptul că acest demers al nostru a fost de bun augur. Acolo nu sunt doar romi, dacă cei care menţionează acest lucru spun că acolo stau numai romi, e fals, acolo stau şi români, stau şi maghiari, oameni care au probleme sociale. Acelea sunt locuinţe sociale, nu sunt locuinţe destinate romilor şi nu vor fi niciodată locuinţe destinate în exclusivitate romilor. Nimeni din comunitatea respectivă, din acele blocuri nu a reclamat faptul că-i deranjează acea protecţie, dimpotrivă, am fost apreciaţi de către comunitatea de acolo".

Cătălin Cherecheş declară că nu se va lăsa intimidat şi va merge "până la capăt" cu "integrarea" romilor. "Primarul municipiului Baia Mare şi autoritatea locală a municipiului Baia Mare nu se va lăsa intimidată de nimeni şi de nimic. Noi avem un singur obiectiv, să integrăm comunitatea romă şi să respectăm legea şi lucrul acesta îl vom face până la capăt", susţine primarul de Baia Mare.

Primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, intervievat de Cosmin Ruscior, despre mutarea romilor