Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Manifestaţii anti-al Assad în Siria

Mai multe manifestaţii au avut loc vineri în marile oraşe din Siria. Zeci de mii de oameni au cerut în stradă plecarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, căruia secretarul general al ONU Ban Ki-moon i-a cerut să nu mai utilizeze armament greu în operaţiunile de reprimare a revoltei. Intrările în Damasc au fost închise, iar capitala a fost înţesată de barajele serviciile de securitate, potrivit AFP.

"Nu vom ceda, în pofida tancurilor şi tunurilor voastre", au scandat manifestanţii in capitala Damasc.

De cealalta parte, forţe din cadrul regimului, care asimilează opoziţia cu terorismul, au fost masiv mobilizate. Astfel, intrările în Damasc au fost închise, iar majoritatea cartierelor capitalei erau înţesate de baraje organizate de către serviciile de securitate, potrivit AFP.

Nicio soluţie nu este vizibilă după 17 luni de revoltă, care s-a militarizat în lupta împotriva represiunii, iar violenţele s-au soldat cu peste 26.000 de morţi, majoritatea civili, porivit ONG-ului.

După îndemnuri fără succes la plecarea lui al-Assad, susţinut ferm de către Moscova, Beijing şi Teheran, ţările occidentale se concentrează de-acum asupra problemelor umanitare.

Franţa a îndemnat vineri "toţi donatorii să se mobilizeze" pentru a consolida ajutorul, în special european, destinat refugiaţilor. Joi seara, în cadrul unei reuniuni la nivel de miniştri a Consiliului de Securitate al ONU, Parisul şi Londra au anunţat un efort umanitar suplimentar în valoare de câteva milioane de euro.

Potrivit ONU, în prezent în Siria există peste 1,2 milioane de persoane deplasate în Siria şi peste 229.000 de refugiaţi înregistraţi în mod oficial în ţările vecine (Turcia, Iordania, Liban şi Irak), dintre care 15.000 sosiţi în ultimele trei zile.

Între timp, violentele continua in Siria. Cel puţin 17 persoane au fost ucise ieri, potrivit unui bilanţ provizoriu, care a anunţat că joi au fost ucise 119 persoane.