Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


VIDEO: Jurnalistă France24, agresată sexual în timpul unei transmisii din Cairo

Corespondenta în Egipt a postului de televiziune France24 Sonia Dridi a declarat pentru agenţia franceză de ştiri că a fost agresată sexual în timp ce se afla vineri în Piaţa Tahrir din Cairo, relatează AFP. Ea a fost înconjurată de mai mulţi tineri şi a fost agresată chiar în timp ce transmitea informaţii pentru canalul francez de ştiri, scrie Mediafax. Astfel de agresiuni nu sunt rare în Egipt, fenomenul fiind mediatizat intens după ce o jurnalistă din SUA a fost agresată în februarie 2011.

 

Sonia Dridi a povestit că a fost încercuită de către o mulţime alcătuită în principal din bărbaţi tineri, care au început să o atingă în cursul unei transmisiuni în direct pentru postul de ştiri.

Agresiunea a durat mai multe minute, după care un prieten a reuşit să o salveze, a precizat ea.

"Am fost pipăită peste tot. Mi-am dat seama după ce cineva mi-a închis nasturii la cămaşă că era deschisă, dar nu ruptă. Am evitat ceea ce era mai rău cu ajutorul unei centuri solide pe care o purtam" şi cu ajutorul unui prieten, a declarat ea.

Jurnalista a anunţat că va depune plângere. În cazuri similare, poliţia nu a reuşit să îi aresteze pe vinovaţii.

Sursa: youtube.com

Pe străzile din Cairo, hărţuirea femeilor, care poartă sau nu vălul islamic, remarci obscene, iar uneori gesturi deplasate constituie un fenomen frecvent.

Dar, de curând, mărturiile cu privire la Piaţa Tahrir despre adevărate agresiuni sexuale, inclusiv violuri, s-au multiplicat, însă fără să suscite o reacţie din partea autorităţilor.

În iunie, un grup de bărbaţi a atacat şi agresat sexual mai multe manifestante, în cursul unui marş vizând denunţarea hărţuirii sexuale în Egipt.

Acest tip de agresiuni a fost deosebit de mediatizat după agresarea în Piaţa Tahrir a jurnalistei americane Lara Logan, la 11 februarie 2011, ziua în care fostul preşedinte egiptean a demisionat.