
Social
Geoană: Ucraina se îndreaptă către o formă de despotism oriental
geoana_ucraina_indreapta_catre_forma_despotism_oriental.jpg

Pentru Mircea Geoană, "nivelul de violenţă, faptul că sunt victime în rândul manifestanţilor arată o escaladare de-a dreptul periculoasă pentru modul în care această ţară importantă şi vecin important al României se comportă. E un moment în care riscul de escaladare nu poate fi subestimat. După momentele în care am crezut cu toţii, cel puţin în Europa, că Ucraina va merge pe un drum european, iată, sunt semne că se întoarce către o formă de despotism oriental, într-un fel opusul aproape simetric a ceea ce se aşteaptă de la o democraţie europeană".
"Este un moment foarte-foarte preocupant şi pentru noi, este o ţară mare, este cel mai mare vecin al României, iar continuarea acestei situaţii poate să conducă la destabilizare, la escaladare. E o ţară mare, dar o ţară recent creată, cu o fractură în interiorul ţării, între est şi vest", spune senatorul PSD.
Lupte de gherilă urbană au loc la Kiev, unde confruntările de stradă dintre manifestanţi şi forţele de ordine s-au soldat cu cinci morţi, în ultimele zile.
Cele două tabere erau despărţite joi dimineaţă de o baricadă de pneuri incendiate.
Unii manifestanţi aruncau sporadic cu pietre sau cocteiluri Molotov. De partea lor, forţele de ordine lansau tiruri de grenade asurzitoare sau lacrimogene.