Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mariajul gay divizează profund Franţa

Maratonul parlamentar din Franţa legat de proiectul de lege care prevede instaurarea mariajului homosexual continuă. În paralel continuă şi manifestaţiile contra acestui text, mult mai puţin mobilizatoare însă decât la început.

Premieră la Paris: deputaţii francezi au lucrat sâmbătă şi mai ales duminică, pentru prima dată din 2004 încoace. O mobilizare ce se va repeta şi week-end-ul viitor, asta pentru a permite aleşilor să dezbată cât se poate de mult proiectul de lege privind mariajul homosexual.

Sâmbătă, în prezenţa a peste 350 de deputaţi de dreapta, dar mai ales de stânga şi cinci miniştri din Guvernul socialist a fost astfel adoptat primul articol, cel mai simbolic, al viitoarei legi, cel care prevede că "o căsătorie este un contract semnat de două persoane de sexe diferite sau de acelaşi sex".

Reacţiile dreptei din Opoziţie au fost extrem de virulente. Unii au estimat că "Franţa va deveni un Las Vegas al mariajului", în timp ce alţii au denunţat faptul că socialiştii au instaurat astfel "un azil conjugal". O aluzie la faptul că în zorii zilei de duminică, deputaţii au adoptat alt articol care prevede ca mariajul unui cuplul homosexual format din străini să poată fi celebrat în Franţa, dacă în ţara de origine a respectivilor se interzice căsătoria între persoane de acelaşi sex.

În paralel cu aceste dezbateri aprinse, care riscă să se prelungească (mai sunt de analizat peste patru mii de amendamente din cele cinci mii depuse de dreapta), opozanţii faţă de mariajul gay au defilat cu zecile de mii prin mai toate oraşele franceze şi în particular în faţa Parlamentului de la Paris, cerând suspendarea discuţiilor şi organizarea unui referendum pe această chestiune.