Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tancuri mobilizate în faţa palatului prezidenţial, la Cairo

tancuri-mobilizate-fata-palatului-prezidential-cairo.jpg

Partizani ai preşedintelui egiptean, Mohamed Morsi (Foto: Reuters/Amr Abdallah Dalsh)

Armata egipteană a mobilizat mai multe tancuri în faţa palatului prezidenţial, la Cairo. Decizia a fost luată în urma unor confruntări în noaptea de miercuri spre joi, între susţinători şi adversari ai preşedintelui Mohamed Morsi. Ciocnirile violente s-au soldat cu cel puţin cinci morţi, potrivit AFP.

Trei tancuri şi trei vehicule blindate au ocupat poziţii în zona palatului prezidenţial din capitala egipteană, Cairo. Sute de susţinători ai preşedintelui Mohamed Morsi erau prezenţi acolo joi dimineaţă.

Cinci manifestanţi au murit în confruntările de miercuri noapte. Luptele violente continuau sporadic în jurul palatului prezidenţial.

Agenţia oficială de presă, Mena, precizează că alte aproape 350 de persoane sunt rănite.

Noile violenţe din Egipt au izbucnit după ce preşedintele Mohamed Morsi şi-a sporit prerogativele şi a stabilit că deciziile sale nu pot fi atacate în justiţie. În plus, viitoarea Constituţie a ţării se va baza în mare parte pe Sharia. Prin aceste manevre, primul preşedinte islamist al Egiptului şi-a ostilizat Opoziţia şi o parte a magistraţilor.

La apelul Frăţiei Musulmane, mişcare din care face parte Morsi, mii de persoane au demontat corturile din jurul palatului prezidenţial, corturi în care mici grupuri anti-Morsi petrecuseră noaptea.