
Social
Proces de genocid în Franţa
proces_de_genocid_in_franta.jpg

Acest prim proces al unui presupus complice al genocidului, în faţa justiţiei din Franţa era de mult aşteptat de asociaţiile de apărare a drepturilor omului, care denunţă lentoarea justiţiei franceze. Franţa, multă vreme acuzată că e o ţară de refugiu pentru autorii genocidului, are posibilitatea să judece rwandezi din 1996. Prima plângere fusese depusă la Paris cu un an înainte, în 1995 şi au urmat alte 20 încă instrumentate la ora asta.
Pentru a-l aduce pe primul suspect la bară a fost aşadar nevoie de aproape 20 de ani. Asta în timp ce Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda a judecat şi condamnat deja pe principalii 75 de responsabili ai masacrelor şi îşi încheie misiunea acum. Trebuie spus că inerţia Parisului în acest caz a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2004.
Acum, în 2014, Pascal Simbikangwa apare în fine în faţa Curţii cu juri la care cinci ONG-uri se prezintă ca parte civilă. Fostul militar în vârstă de 54 de ani, ex-şef al serviciilor de informaţii rwandeze, în scaun cu rotile de trei decenii, este bănuit că a furnizat arme şi muniţii, dar şi că a încurajat şi dat instructţuni autorilor genocidului. Poreclit "torţionarul" înainte de 1994, suspectul este de asemenea descris ca un membru al familiei fostului preşedinte rwandez Juvénal Habyarimana.
Timp de o lună, peste 50 de martori, experţi şi cercetători vor veni la bară, pentru a încerca să desluşească responsabilitatea acestui om care neagă totul în tragicele evenimente de acum 20 de ani. Reamintim că în nici o sută de zile, genocidul din Rwanda a făcut în vara anului 1994 circa 800 de mii de morţi, în majoritate din etnia tutsi, fiind însă vorba şi de membri moderaţi ai etniei hutu.