Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Amnesty International întinde o mână romilor din Cluj

În fiecare an în jurul datei de 10 decembrie - Ziua mondială a drepturilor omului - Amnesty International lansează aşa-numitul "maraton al semnăturilor". Anul acesta startul s-a dat pe 7 decembrie şi până pe 16 decembrie oamenii pot semna în favoarea celor aflaţi în pericol. Printre ei şi locuitorii din strada Coastei de la Cluj. 

"Maratonul semnăturilor" e organizat în aproape 80 de ţă şi 200 de oraşe din Franţa. Organizaţia Amnesty International urmăreşte astfel să mobilizeze cât mai mult oameni în apărarea unor femei sau bărbaţi ale căror vieţi sunt în pericol sau pentru care Amnesty cere să se facă dreptate. E vorba aici de prizonieri, victime ale torturilor, ale discriminărilor, grupuri ameninţate cu expulzarea, jurnalişti,formatori de opinie şi lista poate continua.  Pentru ca soarta acestora să nu fie uitată şi în semn de solidaritate, Amnesty cere cetăţenilor din lumea întreagă să semneze petiţii şi să trimită mesaje de sprijin sau de protest. În opinia asociaţiei, "mobilizarea fiecăruia dintre noi poate schimba viaţa acestor persoane în pericol". În Franţa, o serie de personalităţi publice s-au mobilizat alături de Amnesty: avocatul Robert Badinter, fost ministru socialist al justiţiei, scriitorul Marc Lévy, umoristul Guy Bedos sau grupul de rock franco-american Moriarty iau parte fie prin scris, fie prin muzică,  fie doar luând cuvântul în public.

Anul trecut s-au adunat peste 1,3 milioane de semnături din care 100 de mii doar pe siteul francez de pe internet. Trebuie spus că operaţiunea este foarte prezentă pe reţeuau mondială - are pagină Facebook, site dedicat şi cont Twitter. Fireşte anul acesta obiectivul lui Amnesty este de a depăşi această cifră.

În 2012 organizaţia se mobilizează în mod particular pentru persoanele care au fost strămutate din Libia, contra represiunii apărătorilor drepturilor în Iran, contra violenţelor comise împotriva femeilor în Egipt dar şi contra discriminărilor cărora le cad victime romii în România. În special Amnesty s-a mobilizat anul acesta în favoarea familiilor expulzate din strada Coastei de la Cluj:

E vorba de un grup de 350 de persoane - în majoritate romi - care în septembrie 2010 au fost expulzate cu forţa din strada Coastei, arteră din centrul Clujului. Respectivii n-au fost informaţi decât cu două zile înaintea operaţiunii iar oamenii respectivi nici măcar nu au putut să conteste legalitatea operaţiunii de expulzare. Doar 40 de familii au fost cazate ulterior în periferia orasului transilvănean, între o groapà de gunoi comunală şi o fostă fabrică de reciclat deşeuri chimice. Amnesty International sprijină lupta foştilor locuitori de pe strada Coastei care vor să fie cazaţi în condiţii decente aşa cum prevede legea şi cere guvernului român să recunoască faptul că la Cluj a avut loc o expulzare forţată.