Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Manifestaţii masive în Egipt

Zeci de mii de suporteri şi contestatari ai preşedintelui egiptean, Mohamed Morsi, au demonstrat marţi, sub ochiul vigilent al armatei. Aceasta este responsabilă pentru menţinerea securităţii până după anunţarea oficială a rezultatelor controversatului referendum privind Constituţia, ce se va desfăşura sâmbătă.

Această criză, cea mai gravă după alegerea preşedintelui islamist, în iunie, reflectă o ţară profund divizată, la aproape doi ani după revolta populară care a dus la căderea regimului Hosni Mubarak, notează AFP. Aceste noi proteste vin după cele de săptămâna trecută, în care au murit şapte oameni, în timpul ciocnirilor dintre adversarii şi susţinătorii preşedintelui Morsi.

Şeful Armatei a convocat o reuniune între preşedintele islamist, Mohamed Morsi şi liderii Opoziţiei, în încercarea de a media conflictul dintre cele două tabere, înaintea referendumului privind Constituţia ţării. Militarii egipteni nu au luat partea nimănui în conflictul politic şi s-au limitat la eforturile de menţinere a securităţii. Situaţia tensionată a determinat Guvernul egiptean să amâne negocierea unui acord de finanţare cu FMI, menit să ajute ţara să iasă din impasul economic post-revoluţionar.

O coaliţie de partide şi mişcări islamiste şi-au exprimat sprijinul faţă de deciziile şefului statului, la mai puţin de doi kilometri de Palatul Prezidenţial. A lipsit doar partidul Al-Nour, principala forţă salafistă din ţară, sfătuit să  stea departe de această manifestaţie, pentru a nu spori tensiunile.

Opoziţia, în frunte cu Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Mohamed ElBaradei, s-a adunat la Cairo, în Piaţa Tahrir şi în apropierea palatului prezidenţial, păzit de armată.

FSN, care reuneşte partide şi grupuri în majoritate de orientare liberală, respinge referendumul de sâmbătă, în care proiectul de Constituţie este supus la vot. Opoziţia susţine că aceasta deschide calea pentru islamizarea ţării şi limitează drepturile şi libertăţile egiptenilor, între care libertatea de expresie şi faciliteză aplicarea mai strictă a Shariei (legea islamică). Într-un comunicat de marţi, Amr Mussa, fostul lider al Ligii Arabe şi personalitate marcantă a FSN, a cerut amânarea referendumului, cel puţin cu două luni.