Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Violenţe de nedescris în Myanmar

violente-nedescris-myanmar.jpg

Peisaj dezolant după violenţele dintre budişti şi musulmani, în Myanmar (Foto: Reuters/Soe Zeya Tun)

Starea de urgenţă a fost impusă în oraşul birmanez Meiktila, după trei zile de violenţe între budişti şi musulmani. Decizia a fost anunţată la televiziunea de stat. Localnicii sunt înspăimântaţi şi se tem că violenţele se vor extinde.

Starea de urgenţă din Meiktila permite armatei să intervină pentru a restabili ordinea în oraşul birmanez, devastat de ciocnirile dintre musulmani şi budişti.

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise de la începutul acestor violenţe, dar cifra exactă este neclară. Cele mai multe victime ar fi musulmani ale căror trupuri localnicii încearcă să le ardă, potrivit BBC.

Zeci de budişti suspectaţi de implicare în confruntările din ultimele zile au fost arestaţi de Poliţie.

Poliţia spune că cel puţin 15 călugări budişti au incendiat o casă aparţinând unei familii musulmane, la periferia oraşului Meiktila. Nu au existat răniţi.

Tulburările au început miercuri, când o ceartă dintr-o prăvălie a degenerat.