Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Weekend prelungit pentru bugetari în intervalul 1-4 mai

Liber pentru bugetari în ziua de 2 mai. Guvernul a decis să declare această zi zi liberă la cererea operatorilor din turism care speră să aibă încasări mai mari în weekendul prelungit.

Totuşi nu toate instituţiile publice vor beneficia de această zi liberă : cele a căror activitate este necesară vor lucra, fie şi cu program redus. De asemenea, nici bugetarii care vor avea liber în intervalul 1-4 mai nu trebuie să se bucure prea mult : ziua liberă de 2 mai va trebui recuperată. Astfel, instituţiile publice își vor desfășura activitatea în regim de program normal sâmbătă 26 aprilie sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la 31 mai, pentru a recupera ziua liberă de 2 mai 2014, conform deciziei Guvernului.

Decizia a fost luată după ce Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dunării şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistice din România au solicitat Guvernului să declare 2 mai 2014 zi naţională liberă, astfel încât să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia sărbătorii de 1 Mai, pentru sprijinirea turismului. În acest an, Ziua Internaţională a Muncii - 1 mai, zi liberă legală prevăzută în Codul Muncii, este într-o zi de joi. Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că optimismul operatorilor din turism este justificat.