Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Londra extinde din iulie restricţiile impuse imigranţilor europeni

londra.jpg

Londra extinde restricţiile pentru imigranţi

Londra extinde din iulie restricţiile impuse imigranţilor europeni. Executivul britanic afirmă că doreşte "un sistem credibil, corect şi transparent care să ajute persoane care se deplasează în UE să muncească şi să susţină în mod egal atât imigranţii, cât şi non-imigranţii".

Imigranţii europeni vor putea solicita alocaţii şi deduceri de taxe pentru copii abia după trei luni de la sosirea în Marea Britanie.

Pe de altă parte, cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă vor susţine de luna viitoare teste de limba engleză şi li se va cere să-şi îmbunătăţească cunoştinţele în cazul în care le este afectată căutarea unui loc de muncă.

Măsura face parte din noile restricţii anunţate de Guvernul de la Londra în vederea descurajării "turismului pentru beneficii sociale", care, potrivit autorităţilor britanice, ar atrage în special cetăţenii din România şi Bulgaria, în urma ridicării restricţiilor pe piaţa muncii din Marea Britanie la 1 ianuarie 2014.

 
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej