Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Progrese, dar şi regrese grave în Siria, reclamă ONU

În Siria, organismele internaţionale care monitorizează conflictul constată şi progrese, dar şi regrese grave: astfel, în timp ce Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice anunţă că două treimi din arsenalul chimic sirian a fost evacuat, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului denunţă noi practici abuzive atât din partea autorităţilor, cât şi din partea rebelilor, într-un nou raport şocant privind tortura.

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice spune că un procent de peste 65% din substanţele chimice utilizate ca arme a fost evacuat, dar Damascul trebuie "să sporească" frecvenţa şi volumul evacuărilor, astfel încât la 30 iunie să nu mai dispună de astfel de arsenale.

Prin acordul de anul trecut, care a prevenit o intervenţie militară împotriva Damascului, acesta a promis să predea cele 700 de tone de agenţi chimici de categoria întâi, cei mai periculoşi şi 500 de tone de agenţi chimici de categoria a doua. Acordul a fost impus de puterile occidentale, după comiterea unui atac cu arme chimice, care s-a soldat cu sute de morţi în apropierea Damascului, în august anul trecut, atac nerevendicat nici de regim, nici de rebeli şi atribuit celui dintâi. Acesta a fost considerat drept una dintre cele mai grave crime împotriva umanităţii comise în Siria.

Se pare însă că încălcările flagrante ale drepturilor fundamentale au devenit o practică, arată pe de altă parte un nou raport al Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului. Astfel, înaltul comisar ONU, Navi Pillay, a condamnat generalizarea torturii atât în închisorile regimului, cât şi în rândurile grupărilor înarmate.

Într-un document de opt pagini, Înaltul Comisar, care a chestionat 38 de persoane supuse torturii, prezintă mărturii anonime tulburătoare ale unor bărbaţi, femei şi copii care au fost torturaţi. E vorba de arestări ilegale, făcute în secret, pe termen nelimitat. Numeroase cazuri descrise în raport evocă deţinuţi imobilizaţi sau atârnaţi de perete, cu ochii legaţi şi care sunt ulterior loviţi, arşi, electrocutaţi şi torturaţi cu diferite obiecte.

Înaltul Comisar a înregistrat şi cazuri de abuzuri sexuale la adresa unor bărbaţi şi femei. ONU reaminteşte că tortura constituie o crimă împotriva umanităţii atunci când este utilizată în mod generalizat.

1079