Să facem mai întâi un inventar al problemelor găsite de CEDO. Principala ar fi "supraaglomerarea” în acest sistem penitenciar în care deficitul de locuri de cazare e de peste 11.000 de locuri. Urmează apoi condiţiile din numeroase penitenciare : mizerie, mâncare proastă, boli, paraziţi. APADOR CH, organizaţie cu reputaţie în apărarea drepturilor omului inclusiv în România, le-a semnalat în mod constant şi o face din nou prin vocea preşedintelui filialei româneşti, Nicoleta Andreescu. « Există o supraaglomerare extremă. Există penitenciare unde sunt camere în care fiecăruia dintre deţinuţi îi revine un metru jumate spaţiu pesonal. Stau ca sardelele. Nu mai vorbim de faptul că nu au lumină şi ventilaţie naturală, că în unele sunt pleoşniţe. Nu spunem cât de proaste sunt condiţiile pentru asigurarea igienei persoane, atât de proaste încât pun în pericol sănătatea. Nu discut vinovăţie sau nevinovăţie dar privarea de libertate nu trebuie însoţită cu riscul de a îmbolnăvi oamenii şi alte tipuri de tratamente degradante ! », spune preşedintele APADOR CH România. 

Merită deţinuţii condiţii mai bune ?

Aici dezbaterea publică a luat direcţii interesante : au existat voci care au criticat interesul pentru soarta deţinuţilor în timp ce alte categorii sociale sunt de departe mai defavorizate. Există chiar o anecdotă care spune că mama şi-a îndemnat fiul să fie atent să nu fie eliberat prea repede din penitenciar unde are condiţii mai bune decât acasă. De asemenea, mulţi au comparat cheltuielile făcute de Administraţia Penitenciarelor cu deţinuţii cu alocaţiile pentru persoanele cu handicap, pentru copii sau pentru refugiaţi, contatând că statul dă mai mult pe comfortul celor dintâi. Fals, spune Nicoleta Andreescu. « Dacă oamenii aud că statul român cheltuieşte lunat 2500 de lei pentru fiecare deţinut, normal că nu prea sună bine. Adevarul este că undeva sub 600 de lei sunt cheltuiţi într-adevăr pentru deţinuţi. Ca urmare credm că ar trebui transparentizate bugetele penitenciarelor pentru a vedea că oamenii aceştia trăiesc sub limita umanităţii », spune oficialul APADOR CH. 

Fals, spune şi sociologul Alfred Bulai : e drept că poate părea injustă preocuparea pentru confortul infractorilor...Întrebarea trebuie pusă însă altfel : dacă ţinem un infractor în condiţii degradante, ce obţinem? Închisoarea este o pedeapsă dar scopul ar trebui să fie evitarea recidivei. Dacă într-un stat acest scop este ratat, înseamnă că acest stat ar o problemă gravă şi acesta ar trebui să fie adevăratul punct de plecare al dezbaterii, nu pleoşniţele din închisori, spune Alfred Bulai. De asemenea, important în societate ar fi să se contureze mai puţin infracţiunea, cât actul de justiţie, care e şi un act de prevenţie.« Oriunde pe planeta asta sancţiunea pe care o aplici în societate trebuie să îndeplinească trei cerinţe ca să controleze normal controlul social : să dea satisfacţie victimei sau urmaşilor ei, să refirme şi să întărească normele sociale încălcate prin infracţiune, şi să prevină, să reducă fenomenul. Ori aceste lucruri nu se pot împlini fără să existe o expunere publică a modului în care s-a efectuat justiţia. La noi există nu există o preocupare pentru felul cum se administrează justiţia ori aceasta este cea care asanează », a explicat la RFI Alfred Bulai.

Practici şi soluţii la nivel mondial

Care ar fi soluţiile? Administraţia penitenciarelor spune că va extinde spaţiul din penitenciare şi are în plan construcţia unora noi pentru a acoperi deficitul de locuri. Bunele practici internaţionale spun însă că ideal ar fi ca fiecare stat să scadă, nu să crească masiv cheltuielile publice cu deţinuţii, fără a-i obliga însă pe aceştia să trăiască în condiţii inumane. Conform Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate autorităţile ar trebui să ia în calcul anumite alternative la pedeapsa cu închisoarea. Lista alternativelor e lungă. Astfel, în cazul unor infracţiuni, pedeapsa cu închisoarea poate fi înlocuită cu sentinţe cu suspendare, plasare sub control judiciar sau arest la domiciliu. Pot exista apoi sancţiuni profesionale şi economice, de la amenzi, la confiscări sau exproprieri, muncă în folosul comunităţii, restituirea bunurilor însuşite pe nedrept sau compensarea victimelor, cazuri în care nu numai că statul nu consumă nimic, însă poate chiar încasa bani buni de pe urma infractorilor, spun experţii ONU.

În prezent, în România statul să peste un miliard de lei pe an sau 2.500 de lei pe lună pentru fiecare deţinut. Din aceşti bani, aproximativ 70% se cheltuie pentru întreţinere, adică asigurarea pazei, serviciul de logistică şi cel de reeducare. Un procent de 17% se cheltuie pentru bunuri şi servicii, respectiv curent, apă, gaze, personalul de la bucătărie, måncare, transportul deţinuţilor şi tratamente. În fine, restul de aproximativ 13% reprezintă diverse investiţii pe care ANP-ul le face pentru îngrijirea deţinuţilor. Chiar şi aşa, în fiecare an România e condmnată la CEDO pentru condiţiile din închisori ceea ce arată clar că dezbaterile pe soluţii nu au mers în direcţia corectă.

Să mai spunem că la nivel mondial, nu există un model unitar de gândire a sistemului penitenciar...Există însă state precum cele nordice, în frunte cu Suedia, unde se află în spatele gratiilor sub 0,1% din populaţia adultă. La fel ca în India, un mare număr de state africane, Pakistan sau Japonia. La capătul opus al clasamentului se găsesc multe state din America Centrală, dar şi Rwanda, Rusia, Thailanda, Belarus ori Lituania, ţară care înregistrează cea mai mare rată a încarcerării din Uniunea Europeană, de 0,4% din populaţia adultă.