Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O veste proastă de la ANM

o_veste_proasta_de_la_anm.jpg

Vremea se răceşte, anunţă ANM.

Vremea se va răci în toată ţara, va ninge, iar vântul va bate cu putere. ANM a emis o informare de vreme rea, valabilă pentru ziua de duminică, de la ora opt dimineaţa până la zece seara.

Meteorologii au emis o informare de vreme rea, valabilă duminică în toată ţara, când se vor semnala ninsori, răcire accentuată şi intensificări ale vântului.

În cursul zilei, va ninge în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent.

În restul României, ninsorile vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse.

Local şi temporar, în vest, sud şi la munte, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50-55 km/h, spulberând zăpada.

Vestea şi mai neplăcută este că în prima parte a săptămânii viitoare, nopţile vor fi geroase mai ales în sudul şi centrul ţării.

Temperaturile din timpul zilei vor fi predominant negative, iar în regiunile estice vântul va avea intensificări temporare.