Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


(VIDEO) Imagini impresionante cu tornada din Oklahoma

video-imagini-impresionante-tornada-oklahoma.jpg

Tornada din oraşul Moore, Oklahoma City (SUA) (Foto: Reuters/Richard Rowe)

Cel puţin 91 de oameni au murit, în urma unei tornade care a devastat o suburbie a Oklahoma City (SUA). Cel puţin 20 de victime sunt copii, anunţă un oficial într-un interviu pentru CNN, potrivit AFP. Pe YouTube au apărut deja primele înregistrări video cu imagini impresionante ale tornadei.

Tornada de luni după-amiază a făcut ravagii în oraşul Moore, din suburbiile Oklahoma City, în sudul Statelor Unite. Cel puţin două şcoli şi sute de case au fost distruse.

Două dintre victime sunt o mamă şi copilul său, care se refugiaseră într-un frigider.

Televiziunea locală a transmis imagini din elicopter, cu case complet distruse pe zeci de hectare, cu mormane de maşini şi cu oameni care căutau printre dărâmături.

Garda naţională a fost chemată. Conform postului News 9, adăposturi de urgenţă au fost amplasate în oraşul Oklahoma City, mai ales în biserici. Tornada a fost însoţită de rafale de vânt între 260 şi 320 de kilometri pe oră.

Preşedintele Barack Obama "urmăreşte evoluţia situaţiei", declară un responsabil al Casei Albe.