Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Reacţia Bruxelles-ului în scandalul închiderii radio-televiziunii publice din Grecia

reactia-bruxellesului-scandalul-inchiderii-radioteleviziunii-publice-grecia.jpg

Proteste în faţa sediului radio-televiziunii publice din Grecia (Foto: Reuters/John Kolesidis)

Comisia Europeană a "luat act" de decizia Guvernului grec de a închide radio-televiziunea publică ERT. Executivul comunitar insistă însă pe rolul indispensabil pe care un serviciu audiovizual public îl joacă într-o democraţie.

"Comisia Europeană a luat act de decizia autorităţilor din Grecia de a închide radio-televiziunea publică ERT, o decizie luată într-un mod total independent", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, citat de AFP.

Totuşi, Executivul comunitar precizează că un serviciu audiovizual public ocupă "un loc esenţial într-o democraţie europeană". Comisia felicită Guvernul grec pentru că a anunţat depunerea unui proiect de lege pentru crearea unui nou audiovizual public.

Cabinetul Samaras a anunţat miercuri că a fost elaborat un proiect de lege pentru reorganizarea audiovizualului public din Grecia, care va viza "radioul, internetul şi televiziunea". Planurile în acest sens au fost prezentate după închiderea posturilor publice ERT.

"Am închis o structură cu o reputaţie proastă şi care a fost concepută într-un mod eronat", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, Simos Kedikoglou. El a prezentat noul proiect de lege doar în faţa corespondenţilor presei internaţionale, întrucât jurnaliştii din Grecia se aflau într-o grevă de 24 de ore.

Istoria radio-televiziunii publice ERT din Grecia datează din anii '50. Instituţia are aproape 2.700 de angajaţi, dintre care 677 sunt jurnalişti.

Uniunea Europeană de Radio-televiziune i-a cerut premierului să anuleze decizia de închidere a ERT.