Patria măştilor de gaze

Ora 7:30 dimineata. Nu dormiseram niciunul dintre noi nici mult, nici prea bine. Fusese o noapte lunga in parcul Gezi din centrul orasului Istanbul si cand ne-am retras la hostel spre orele diminetii, traiam cu senzatia ca ceva avea sa se intample. Acel ceva pe care il asteptasem cu o zi in urma, in noaptea de duminica spre luni, cand se zvonea intens ca in zori de zi avea sa intervina politia pentru a dispersa manifestantii din piata Taksim si parcul Gezi. In discutiile dintre noi ne puneam intrebarea “oare cum e posibil sa intri in forta impotriva atator oameni stransi aici?”. Aveam sa aflam 24 de ore mai tarziu.

Cand am deschis ochii si simturile au inceput sa-si intre in rol, de afara se auzeau bubuituri. Multe. Puternice. In rafale. Nu semana cu ceva ce auziseram in zilele petrecute aici la Istanbul avand in vedere ca nu am trait primele confruntari din Istanbul. Am scos telefonul. BBC, Spiegel, Le Monde – nimeni nu spunea nimic. Totusi zgomotul era prea ciudat. Twitter. Una, doua, trei postari... Nimic. A paisprezecea era din urma cu sase minute. Al Jazeera Breaking News: Clashes in Taksim Square. Am sarit de la etajul intai al patului supraetajat cu primul impuls de a striga in gura mare ca se trage. M-am gandit totusi sa nu ii trezesc in soc pe fotografii Ioana Moldovan si Andrei Pungovschi si pe jurnalistul Ovidiu Vanghele. Le-am zis fiecaruia ca “a inceput. Hai la treaba!”.

In cinci minute incercam sa intram in piata Taksim. Pe strada cu Institutul Cultural Roman, o masina era deja in flacari. Protestatarii scandau “Tayyip Istifa”, iar politia statea neclintita in spatele scuturilor. Ne-am decis sa evitam aceasta confruntare si sa ocolim. Am intrat pe langa mica moschee din capatul strazii comerciale Istiklal. Am ajuns in centrul pietei Taksim. Nu ne venea sa credem. In doar jumatate de ora, toti manifestantii din piata fusesera evacuati. Mirosul usturator de gaze lacrimogene era omniprezent, dar nu foarte intens. Din centrul pietei, in jurul sensului giratoriu, se tragea catre multimea retrasa in parcul Gezi si pe strazile adiacente. Foc dupa foc. Manifestantii ripostau cu pietre, sticle si artificii. Artificiile sunt una din munitiile preferate de protestatarii din Istanbul.

Fortele de ordine au inaintat dinspre strada ce duce catre stadionul echipei Besiktas Istanbul, din partea opusa strazii Istiklal. Au trecut de multele baricade ridicate de protestatari pana in vecinatatea centrului Atatürk. De acolo au inceput sa coboare in piata pana o controlau in totalitate in scurt timp. Grupuri de politisti ocupau pozitii strategice in teren, pe strada dinspre Besiktas a fost amenajat un spatiu de odihna pentru trupe pe parcursul zilei. Autospecialele cu tunuri cu apa patrulau intre ele unde erau solicitate pentru a dispersa manifestantii. Ciocnirile au fost extrem de violente pe intregul parcurs al zilei. Din toate partile zburau pietre, catre toate partile erau trase cartuse de gaze lacrimogene. Unul din aspectele socante ale zilei de ieri a fost modalitatea in care se tragea cu gaze. La manualul de utilizare a pustilor se spune clar ca unghiul de tragere este de 45 de grade catre cer. Ce s-a putut vedea marti in Istanbul a fost o vanatoare de manifestanti cu niste lansatoare nu foarte precise, dar orientate orizontal, direct catre protestatari. Andrei Pungovschi a fost martorul unui incident in care un tanar a fost nimerit direct in fata de un proiectil. Dimensiunea lui este de circa 15 centimetri lungime si 4 centimetri diametru. Despre tanar se spune ca a murit pe loc, asta sustin protestatarii care erau in jurul lui. Oficial nu se stie nimic despre soarta lui. Nici despre ceilalti raniti, mai mult sau mai putin grav, nu se stiu prea multe. Bilantul confruntarilor de ieri si din noaptea trecuta poate ajunge cu usurinta la cateva sute, dar acestea sunt doar estimari personale.

Pe ce le bazez? Pe imaginea unor holuri de hoteluri transformate intempestiv in spitale de campanie. E vorba despre Point Hotel si hotelul Divan care se situeaza la capatul opus al parcului Gezi fata de piata Taksim. In apogeul violentelor, medicii abia faceau fata la numarul de raniti. Medici voluntari, studenti, paramedici veniti sa dea o mana de ajutor sau pur si simplu sa isi faca datoria. A nu se credea ca munca lor este una lipsita de pericole in ciuda impresiei pe care o avem cu totii ca niciuna din parti nu ar face ceva pentru a le periclita viata. Reporterul Digi24, Laurentiu Radulescu, a fost nimerit in piept de un cartus lacrimogen in timp ce filma alaturi de un echipaj de paramedici care incerca sa evacueze un ranit din piata Taksim noaptea trecuta. Acestia inaintasera cu targile deasupra capetelor tocmai pentru a semnaliza prezenta lor. Totusi nu a contat. Laurentiu e bine.

Pe strazile din jurul pietei, luptele deschise s-a desfasurat pe intregul parcurs al zilei si al noptii. In jurul orei 10 au zburat primele cocktailuri Molotov. Una din cisternele politiei a fost incendiata. Una din incarcaturi a aterizat la picioarele unui grup de scutieri fara sa provoace pagube sau rani. Ripostele din ambele parti incercau sa depaseasca in intensitate atacul la care autorii considerau ca raspund. Intreaga dinamica de trupe era una fluida de ambele parti, un fel de flux si reflux de atacuri, inaintari si retrageri. Dupa o aparenta retragere a politistilor catre centrul pietei, protestatarii s-au apucat de construit baricade mai avansate, doar pentru ca acestea sa le fie daramate de buldozere acoperite de tiruri cu gaze lacrimogene. Catre dupa amiaza, luptele nu mai erau localizate in piata Taksim, ci pe strazile adiacente.

Intreaga noapte a fost o vanatoare de protestatari pe micile stradute din jur si pe strada Istiklal. Manifestantii improvizau baricade, acestea erau demolate, iar cartusele lacrimogene zburau cu un suierat ascutit pe langa capetele lor. La fel era situatia si pe fostul bulevard ce coboara pe langa parcul Gezi pana la hotelurile Point si Divan. Incendiile pornite de protestatari luminau cerul noptii in Istanbul si o ceata gri de gaze impanzea atmosfera.

Pana dimineata, piata Taksim a fost eliberata in totalitate. Centrul Atatürk nu mai are niciun banner pe fatada, chioscurile au disparut, monumentele revolutiei – masinile si autobuzele incendiate – au fost ridicate. Circulatia auto a fost redeschisa, iar in Taksim si pe strada Istiklal parca nu s-a intamplat un mic razboi noaptea trecuta. Astazi, magazinele au deschis ca de obicei, barurile si restaurantele la fel. Nu au renuntat insa la un accesoriu: solutia de anti-acid gastric si apa (amestecate in proportie egala) care ajuta in caz de iritatie din cauza gazelor lacrimogene. In fiecare cafenea sau bar, chiar la Starbucks, se gaseste aceasta solutie, la fel cum vanzatorii de masti si ochelari nu lipsesc niciodata din apropierea violentelor. Angajatii localurilor tin usa inchisa cand izbucnesc ciocniri si stau la panda. Cand vad pe cineva care are nevoie de ajutor, deschid imediat si ofera refugiu. Ioana Moldovan si cu mine trebuie sa-i multumim unui domn care ne-a condus intr-o cofetarie vazand ca suntem incovoiati de tuse si lacrimi. Fusese singura data din ziua de ieri cand am fost loviti de gaz iritant, care, pe langa ochi si caile respiratorii, arde pielea. Simteam ca luam foc, dar ajutorul a fost prompt. De altfel, multi tineri turci pleaca la manifestatii cu aceasta solutie in rucsacuri si se transforma in asistenti medicali imediat cum are loc un atac cu gaze.

Atacuri din acestea s-au petrecut si in parcul Gezi, desi guvernatorul orasului Istanbul promisese ca interventia nu vizeaza decat piata Taksim. Gezi a fost bombardat din trei parti de tiruri de gaze, la un moment dat politistii luasera pozitie chiar langa primul rand de corturi. S-au retras inapoi in Taksim, iar nucleul dur al protestatarilor a avut timp sa construiasca cea mai strasnica baricada de la inceputul acestei miscari de contestare. Din Gezi nu pleaca nimeni, asta spun toti cei cu care am vorbit noaptea trecuta. Desi unii au renuntat, majoritatea e inca acolo. Cei care luptau pe strazile din jurul pietei Taksim jurau ca se intorc si ca nu renunta. Daca ar fi sa numesc o singura trasatura, care sa-i descrie pe toti, atunci aceasta ar fi determinarea.

Ora 3:30, a doua zi dimineata. Toti traim cu convingerea ca, la momentul potrivit, protestatarii vor relua lupta pentru democratie si libertati individuale. Si vor purta din nou mastile de gaze.