Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Orban despre romi: Principala soluţie ţine de educaţie

orban-romi-principala-solutie-tine-educatie.jpg

Tabără de romi (Foto: Reuters)

Principala soluţie la problematica romă ţine de educaţie, spune la RFI fostul ministru pentru Afaceri Europene, Leonard Orban. Declaraţia sa vine pe fondul vizitei premierului francez, Jean-Marc Ayrault, în România şi în condiţiile în care una dintre temele sensibile din relaţia bilaterală o reprezintă incluziunea romilor.

Leonard Orban apreciază că în privinţa romilor "sunt soluţii pe termen lung şi soluţii care trebuie să fie adoptate atât la nivel naţional în cele două ţări, cât şi la nivel european. Vorbim de o populaţie, romii, de 14-15 milioane la nivelul întregii Uniuni Europene, o populaţie care în mare parte nu intră în acest proces de incluziune socială".

În opinia fostului ministru, "este evident că principala soluţie ţine de educaţie şi acest lucru, după cum putem constata, cere timp, cere eforturi uriaşe, ale căror rezultate se văd pe termen mediu şi mai ales pe termen lung. Tocmai de aceea, nerăbdarea unora, în special din partea franceză, nu mă refer aici la partea guvernamentală, ci în special la anumite poziţii, inclusiv recente, luate de către parlamentari francezi nu este justificată, pentru că peste noapte nu poţi să ai rezultate spectaculoase".

Leonard Orban consideră că "utilizând fondurile comunitare, poţi să foloseşti anumite scheme care să se adreseze unei populaţii cu venituri sub o anumită limită, nu neapărat să fie targetat pe zona populaţiei roma. Sigur că pot să fie şi scheme specifice naţionale, cel mai de preferat ar fi scheme naţionale, care să targeteze populaţia roma, dar în general, ei sunt cunoscuţi la nivel local, sunt identificaţi la nivel local şi poţi ca prin măsuri de incluziune socială să ţinteşti părţi ale acestei populaţii".

 
Leonard Orban, intervievat de Cosmin Ruscior, despre problema romilor