Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Medicii italieni, în grevă pentru 24 de ore

Timp de 24 de ore, 115 mii de medici şi veterinari din servicii publice sanitare din Italia sunt în grevă. Aproximativ 500 de mii de vizite de specialitate şi 30 de mii de operații programate pentru luni au fost anulate. Vor fi asigurate doar urgenţele.

Aproximativ 115.000 de medici şi veterinari, angajaţi în sistemul de sănătate publica italian, au intrat, în grevă pentru 24 de ore. Pe fondul acestui protest au fost amânate 30.000 de intervenţii chirurgicale şi peste 500 de mii de vizite medicale. Sunt asigurate doar urgenţele. De dimineaţă, medicii au protestat şi în stradă, în faţa Ministerului Economiei, împotriva lipsei fondurilor în unitaţile sanitare, a sistării cifrei de afaceri şi a nesiguranţei locului de muncă.

Totodată medicii sunt nemulţumiţi că din anul 2009 contractele de muncă sunt blocate, la aceleaşi salarii, care pleacă de la 3000 de euro, cât câştigă un tânăr medic şi poate ajunge la 6.000 de euro. O altă nemulţumire este cea a numărului insuficient de personal medical.

În contextul în care nu se fac noi angajări, medicii nu reuşesc să realizeze gărzile necesare şi uneori sunt nevoiți chiar să renunțe la ziua liberă sau şi mai rău să-i lase pe parcursul nopții pe medicii care sunt în prag de pensionare sau pe cei foarte tineri. De aici se şi explica numărul tot mai mare de incidente asupra pacienţilor.

Cu sloganul "Împotriva imediat" , halatele albe - aşa cum scrie presa din Peninsulă - luptă şi pentru drepturile celor 10.000 de medici care riscă să fie disponibilizaţi din cauza crizei.
Sindicaliștii se plâng de faptul că medicii nu mai sunt în măsură să garanteze serviciile sanitare pacienţilor în spitale. Tot mai puţine, cu resurse reduse, "până la os" şi cu contractul blocat de peste 4 ani.

În grevă au intrat astăzi şi cei 20.000 de directori ai unităților sanitare din Peninsulă, administratori, tehnicieni şi specialiști, ceea ce înseamnă că tot sistemul medical s-a oprit la nivel naţional pentru 24 de ore.

Chiar dacă în Italia există instituţii de arbitraj pentru medici, psihologi, dentişti şi alţi profesionişti din domeniul sanitar care să intervină în cazurile de răspundere penală, medicii se plâng că nu se simt apăraţi. Este de remarcat însă numărul mic de plângeri care ajung în faţa tribunalului, doar 15%, asta cu siguranţă şi din cauza faptului că un proces poate dura în Italia pentru astfel de situații chiar şi trei - patru ani.

Şi în cazul pregătirii profesionale şi al specializărilor, medicii au de suferit. Taxele de doctorat s-au dublat, în vreme ce materialele de studiu sunt tot mai puţine.