Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Avion algerian prăbuşit, 116 persoane la bord

1024px-a330_air_algerie_0.jpg

Avion algerian prăbuşit, 116 persoane la bord

Avionul Air Algerie, care zbura din Burkina Faso spre Algeria, s-a prăbuşit, informează Reuters, citând un oficial din cadrul Autorităţii aeronautice algeriene.  Avionul a dispărut la circa 50 de minute de la decolare, fiind căutat în Mali şi Niger. La bordul avionului se aflau 110 pasageri şi şase membri ai echipajului.

UPDATE:  Preşedintele malian, Ibrahim Boubacar Keïta, a afirmat joi, la Bamako, că "epava" avionului companiei Air Algérie, dispărut joi cu peste 110 persoane la bord, a "fost văzută" în regiunea Kidal, în nord-estul Mali.

UPDATE: Ministrul francez de externe Laurent Fabius: "În pofida căutărilor intense, la ora la care vă vorbesc (18.00, ora României) nicio urmă a avionului nu a fost găsită. Avionul probabil s-a prăbuşit. Căutările se concentrează, în acest stadiu, asupra unei zone vaste a teritoriului Mali, în regiunea Gao", a anunţat Fabius într-o scurtă declaraţie de presă.

Avionul de tip McDonnell Douglas (MD-83), aparţinând Air Algerie/Swiftair, decolase de la Ouagadougou (Burkina Faso) şi se îndrepta spre Alger (Algeria).

Compania Air Algerie a comunicat că la bord se aflau 50 de cetăţeni francezi, 24 din Burkina Faso, un român, opt libanezi, patru algerieni, doi luxemburghezi, un belgian, un camerunez şi un ucrainean.

Două avioane de tip Mirage 2000 ale Armatei franceze caută aeronava companiei Air Algerie, a anunţat la Paris Statul Major al armatei, citat de AFP.

Cele două avioane Mirage 2000, care aveau baza la N'Djamena, vor efectua o misiune de căutare între ultimul punct în care a fost localizat aparatul de zbor şi "traiectoria sa probabilă", a precizat purtătorul de cuvânt al Statului Major.

Douăzeci şi doi de pasageri ai avionului  Air Algerie urmau să ajungă în Franţa, au anunţat surse aeroportuare şi din cadrul poliţiei de frontieră, citate de AFP.

Cincisprezece pasageri francezi ai zborului AH 5017 urmau să ia un alt avion pentru a ajunge pe aeroportul parizian Roissy-Charles-de-Gaulle, au precizat sursele.

Aceşti pasageri urmau să ajungă joi, în jurul orei 12.00 GMT (15.00, ora României), pe aeroportul din Paris, unde a fost instituită o celulă care acordă sprijin familiilor.

Alţi pasageri, al căror număr exact nu a putut fi precizat, urmau să ajungă pe aeroportul parizian Orly.

Şapte pasageri ai acestui zbor urmau să ia o altă cursă pentru a ajunge la Marsilia, a informat la rândul său poliţia de frontieră (PAF).

Aceşti şapte pasageri, a căror naţionalitate nu a fost precizată, sunt membri a trei familii. Apropiaţii lor erau găzduiţi joi în salonul de onoare al aeroportului din Marsilia-Marignane, a precizat sursa citată.

Ei urmau să fie consiliaţi de o celulă de sprijin psihologic, din care face parte şi un medic.