Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Virusul Ebola câstigă teren în Africa de vest și provoacă panică în restul lumii

Îngrijorare mare în Africa de vest dar și în restul lumii. Epidemia de Ebola continuă să avanseze după ce a făcut déja peste 670 de morți de la începutul anului. Țări precum Guineea, Liberia, Sierra Leone și mai nou Nigeria au fost lovite de flagel.

Organizatia Médecins sans frontières a avertizat că virusul este « în afara oricărui control » și apare « riscul de a vedea și alte țări lovite de epidemie. Epidemia este fără precedent » mai spune responsabilul asociației. Autoritățile britanice reunite în ședință de criză s-au alarmat și ele estimând că Ebola « este o amenințare » pentru Regatul Unit chiar dacă pentru moment niciun britanic nu a fost infectat. În fine la Hong Kong, aglomerație în care locuiesc 7 milioane de persoane și care a fost confruntată în trecut cu epidemia de SRAS, s-au decis o serie de măsuri de carantină pentru cei care sosesc din vestul Africii și prezintă simptome de febră. Dealtfel anumite companii aeriene africane au hotărât să-și întrerupă legăturile cu Liberia și Sierra Leone pentru a evita propagarea virusului iar federația de fotbal din Liberia a anulat toate meciurile din aceleași motive.

În fine Comisia Europeană a anunțat că-și dublează de la 2 la 4 milioane de euro ajutorul acordat pentru a jugula epidemia. Franța este mobilizată încă de la începutul crizei aducând sprijin tehnic și expertiză celor care au nevoie.  Ministerul francez de externe a precizat în acest sens că sprijină ideea unui proiect de laborator mobil ce-ar permite diagnosticarea cât mai aproape de focarele de infecție.

Cei mai expuși sunt evident medicii și infirmierele care-i îngrijesc pe bolnavi. Nu mai târziu decât marți a murit de Ebola medicul Sheik Umar Khan, cel care era conducea operațiunile de combatere ale epidemiei în Sierra Leone. Virologul de doar 39 de ani, ridicat la rang de erou național, fusese diagnosticat cu doar câteva zile mai devreme. Trebuie spus că Ebola se transmite foarte usor fie prin contact direct, fie prin lichidele biologice sau țesuturile persoanelor sau animalelor infectate.

Nu există vaccin contra acestui virus a cărui perioadă de incubație poate atinge 20 de zile. Rata mortalității este enormă, între 25 și 90 la sută dintre cei infectati mor, de cele mai multe ori după o febră cumplită urmată de vărsături și diaree. E și motivul pentru care călătorii sunt invitați să respecte cu strictețe măsuri de igienă foarte severe când merg în țări în care există virusul Ebola. Un virus care a făcut de la începutul anului peste 670 de morți în 4 țări vest-africane. Din 1976 când a fost diagnosticat pentru prima dată în Sudan și în Congo, Ebola a făcut însă aproape 2000 de morți.