Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prinţesa Diana, asasinată de un militar britanic?

printesa-diana-asasinata-un-militar-britanic.jpg

Locul accidentului în care a murit Prinţesa Diana, în 1997 (Foto: Reuters)

Poliţia Metropolitană a Londrei a anunţat deschiderea unei noi investigaţii cu privire la acuzaţii că Prinţesa Diana ar fi fost ucisă în 1997 ca urmare a unui complot cu implicare militară britanică.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej

Un juriu conchisese în 2008 că moartea Dianei, a iubitului ei, Dodi Fayed și a șoferului lor într-un accident de mașină, într-o urmărire la Paris de către fotografi de presă de scandal (paparazzi), a fost urmare a unei "ucideri nelegale".

Noile acuzații au ieșit la suprafață în urma unui proces al sergentului Danny Nightingale din forțele speciale SAS, care a fost condamnat pentru posesie ilegală de arme de foc.

Acuzațiile provin de la socrii "militarului N", un martor cheie în procesul lui Nightingale, care au scris comandantului acestuia că "N" îi spusese soției, de care este acum despărțit, că unitatea sa ar fi "aranjat" moartea Prințesei Diana și că acest lucru ar fi fost "mușamalizat" ulterior.

Un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane a declarat că investigația este una preliminară în vederea evaluării credibilității acuzațiilor și că nu este vorba de o reinvestigare a cazului.

Potrivit relatărilor, detectivii au luat deja legătura cu soția de care "N" este despărțit.

 

Speranţe pentru conspiraţionişti

 

Pe data de 7 aprilie 2008, un juriu a conchis, cu majoritate de voturi, că moartea nelegală a Prinţesei Diana a fost cauzată de grava neglijenţă a vehiculelor urmăritoare. O anchetă anterioară a Poliției franceze îi exonerase de responsabilitate pe paparazzi.

Vehiculul condus de Henri Paul s-a izbit în mare viteză de un zid de beton al pasajului rutier subteran de la Pont de l'Alma la Paris și s-a soldat cu moartea șoferului, a prințesei și a iubitului ei, pe data de 31 august 1997.

Conspiraționiștii nu au acceptat niciodată ipoteza oficială și au enunțat diferite ipoteze, printre care cea a implicării familiei regale britanice, iar decizia Poliției Metropolitane nu face decât să le dea apă la moară.

Prințesa Diana s-a despărțit de Prințul Charles, moștenitorul tronului  britanic, în 1992 și în perioada dinaintea morții se afla într-o relație cu Dodi, fiul miliardarului de origine egipteană Mohammed Fayed, fostul proprietar al magazinului Harrod's din Londra.

Un purtător de cuvânt al Casei Regale a declarat că nici Prințul Charles, nici cei doi fii ai săi și ai Prințesei Diana, William și Harry, nu vor face niciun fel de declarații publice.

În schimb, un purtător de cuvânt al lui Mohammed Fayed a spus că acesta se declară interesat cu privire la rezultatul anchetei.