Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Referendum Roşia Montană? Director general RMGC: Nu cred că cineva din Constanţa sau Dorohoi ar trebui să se pronunţe!

"Comunităţile locale sunt cele care au legitimitatea şi dreptul a se pronunţa în privinţa proiectului aurifer de la Roşia Montană, nu cineva din Constanţa sau Dorohoi". O spune la RFI directorul general al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), Dragoş Tănase. Asta după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat pentru Adevărul că nu exclude convocarea unui referendum pe această temă, simultan cu europarlamentarele. De partea sa, vicepreşedintele Eco-Civica, Dan Trifu, spune că Roşia Montană este "o problemă naţională".

Dragoş Tănase precizează la emisiunea Planeta Verde că "un referendum pentru Roşia Montană s-a făcut deja, s-a făcut anul trecut în decembrie, a fost un referendum organizat în 35 de localităţi în Munţii Apuseni. În acea zonă a Munţilor Apuseni sunt nenumărate exploatări sau au fost nenumărate exploatări miniere şi vorbim de Baia de Arieş, vorbim de Roşia Poieni etc.. Există premisele dezvoltării activităţii miniere în toată acea zonă a Munţilor Apuseni. În aceste 35 de localităţi în care există potenţial de proiecte miniere s-a organizat un referendum pentru a vedea, a consulta opinia localnicilor în ceea ce priveşte industria minieră şi proiectul Roşia Montană. Rezultatul a fost favorabil, rezultatul a fost pozitiv, două treimi din locuitorii din acea zonă s-au declarat în favoarea exploatării, iar la Roşia Montană, undeva peste 80% din locuitorii din Roşia Montană au spus DA la Roşia Montană şi la industria minieră".

"Deci din punctul nostru de vedere, comunităţile locale sunt cele care au legitimitatea şi dreptul a se pronunţa. Nu cred că cineva din Constanţa sau cineva din Dorohoi, care nu are nici un risc în ceea ce priveşte acest proiect, care nu a trăit într-o comunitate minieră ar trebui să se pronunţe", consideră directorul general al RMGC.

"Noi considerăm că legitimitatea aparţine comunităţilor locale, iar aceste comunităţi locale au fost deja consultate şi s-au exprimat foarte ferm în favoarea proiectului minier şi a dezvoltării industriei miniere în acea zonă cu potenţial foarte mare", afirmă Tănase.

 

Ecologişti: Roşia Montană, "o problemă naţională"

 

De partea lor, ecologiştii au altă părere. Vicepreşedintele asociaţiei Eco-Civica, Dan Trifu, spune la aceeaşi emisiune că Roşia Montană este o problemă naţională: "Cu referendumul nu ştiu ce au efectuat dumnealor pe acolo, dar foarte multe localităţi s-au pronunţat împotrivă. De ce este Roşia Montană o problemă naţională? Pentru că este un patrimoniu inestimabil naţional şi noi sperăm să devină şi mondial. Ăla de la Dorohoi chiar dacă nu-l deranjează cianurile în mod direct, dar în mod indirect generaţii întregi vor avea de suferit şi un patrimoniu inestimabil va fi distrus".

"Roşia Montană la momentul actual s-ar pune la punct cu preţul unui kilometru de autostradă virtual realizat de către Bechtel. Cât am dat acolo pe un kilometru virtual ne-ar ajunge să refacem Roşia Montană şi tot ce înseamnă acea zonă fără dureri de cap", declară Trifu.

"Societatea civilă ştiţi de ce este îngrijorată? Pentru că exact ca la mitingul de aseară, noi nu am avut acces la presă sau dezinformarea presei a fost atât de crasă, încât ne-au dezgustat pur şi simplu!", mai spune el.

Dragoş Tănase (RMGC) şi Dan Trifu (Eco-Civica), intervievaţi de Cosmin Ruscior, despre un referendum privind Roşia Montană