Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Maia Morgenstern, despre Roşia Montană: Vocea străzii trebuie ascultată, nu te poţi preface că nu o auzi

Actriţa Maia Morgenstern, o cunoscută opozantă a proiectului de la Roşia Montană, spune la RFI că "vocea străzii trebuie ascultată". Ea precizează că ceea ce o nelinişteşte e "lipsa unei informaţii corecte, deschise". Artista le transmite un mesaj manifestanţilor care protestează împotriva proiectului pe bază de cianuri şi împotriva autorităţilor: "Coerenţă, gând limpede, sinceritate în exprimare".

Maia Morgenstern spune că protestele din ultimele zile privind Roşia Montană nu o pot lăsa indiferentă: "Sunt un om al societăţii, sunt un om al cetăţii, sunt artist, evident mă aflu, ăsta este scopul, rostul existenţei mele, a mă afla alături de oameni, printre oameni, depind de părerea oamenilor. Mă raportez la lucrul acesta, nu mă poate lăsa indiferentă. Faptul că oamenii se adună, societatea într-un fel sau altul ia o poziţie şi şi-o exprimă deschis, prin manifestaţii de stradă, adunându-se, scandând ceea ce au de spus, lucrurile acestea nu mă pot lăsa indiferentă".

"Ce am avut de spus, felul în care am fost într-un fel implicată în această temă care priveşte până la urmă locul în care trăim, zona în care trăim, ţara în care trăim şi de ce nu, aş spune, generaţiile viitoare, ce se va întâmpla, întrebările pe care ţi le pui fără a avea sentimentul că ai conduce vreun destin sau altul, nici pomeneală, departe de mine aşa ceva, însă cum mă raportez, cum gândesc la ce o să se întâmple mâine, ce las moştenire, ce se va întâmpla şi după mine e o temă care mă preocupă, mă frământă", declară actriţa.

 

"Sincer, îmi pun întrebări"

 

Maia Morgenstern aminteşte de implicarea ei în campania Salvaţi Roşia Montană: "Am existat în această problemă prin realizarea acelui mic film, în care ne-am implicat artişti de primă mărime, mă gândesc la Dragoş Bucur, mă gândesc la regizorul filmului, Florin Şerban, am avut un cuvânt de spus, l-am făcut la modul artistic, l-am făcut la modul unei înalte calităţi artistice, am realizat acel film".

Întrebată ce o preocupă cel mai mult în privinţa proiectului de la Roşia Montană, artista a răspuns: "Sincer, îmi pun întrebări. Ceea ce mă nelinişteşte e de fapt lipsa unei informaţii corecte, deschise. Părerile pot fi pro şi contra, concepţiile, gândurile pot fi manipulate într-un fel sau în altul, asta ştim cu toţii, însă lipsa unei informaţii exacte, dincolo de emoţionalul, care ne conduce pe unii pe alţii, artişti vorbesc, într-o direcţie sau în alta, dar lipsa unei informaţii concrete, coerente, sincere, competente, deschise, asta mă nelinişteşte".

Maia Morgenstern crede că "vocea străzii trebuie ascultată, vocea străzii trebuie să se exprime clar, vocea străzii trebuie să fie ascultată, trebuie să se exprime, nu o poţi eluda, nu te poţi preface că nu o auzi".

Ce mesaj le transmite actriţa manifestanţilor care se opun proiectului de la Roşia Montană: "Coerenţă, gând limpede, sinceritate în exprimare".

Maia Morgenstern, intervievată de Cosmin Ruscior, despre proiectul Roşia Montană