Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Accident cu 9 morţi la Iaşi

9 persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav, duminică după-amiază, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren. Accidentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată de la marginea municipiului Iaşi. Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferul autotusrimului nu s-ar fi asigurat la trecerea de cale ferată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Alexandru Chelaru, în autoturismul lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată de la marginea municipiului Iaşi se aflau 11 persoane, iar în urma impactului nouă dintre acestea au murit, iar alte două au fost rănite grav.

Autoturismul în care se aflau cei 11 avea o capacitate de şapte locuri.

Cele două persoane rănite, între care un copil de 14 ani, au fost transportate la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Conform sursei citate, autoturismul a fost lovit în plin şi târât pe o distanţă de câteva sute de metri de trenul Regiotrans care circula pe ruta Iaşi-Dorohoi.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferul autotusrimului nu s-ar fi asigurat la trecerea de cale ferată respectivă.

Circulaţia în zonă a fost blocată timp de câteva ore.