Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mortalitatea infantilă, în scădere – raport ONU

Mortalitatea infantilă la nivel mondial a scăzut aproape la jumătate din 1990 până în prezent, potrivit unui raport ONU publicat vineri. Totuşi, documentul arată că 18.000 de copii sub 5 ani încă mor în fiecare zi.

Între 1990 şi 2012, numărul deceselor infantile a scăzut în lume de la 12,6 milioane la 6,6 milioane, ceea ce înseamnă o reducere cu aproape 50 de procente, arată studiul realizat de ONU în colaborare cu UNICEF, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Banca Mondială. Potrivit documentului, această tendinţă arată “progrese substanţiale” către o reducere cu două treimi a mortalităţii infantile până în 2015, unul din cele opt “Obiective de Dezvoltare ale Mileniului” stabilite de comunitatea internaţională în 2000.

Această tendinţă nu este însă “suficientă” pentru a atinge acest prag “la timp”, în principal din cauza menţinerii acestui flagel în Africa subsahariană şi în Oceania, au estimat cele patru instituţii internaţionale autoare ale raportului. În total, 6,6 milioane de copii au murit în 2012 înainte de a împlini vârsta de cinci ani, în principal din cauza bolilor ce pot fi “prevenite şi tratate”, arată documentul.

Pneumonia reprezintă principala cauză a mortalităţii infantile (17% din cazuri), urmată de complicaţii la nou-născuţii prematur (15%), a celor asociate naşterii (10%) şi diareei (9%). În general, 45% dintre decese înainte de vârsta de 5 ani sunt atribuite subnutriţiei, conform raportului. Jumătate din decesele infantile la nivel mondial sunt concentrate în cinci ţări (India, Republica Democrată Congo, Nigeria, Pakistan şi China), două dintre ele (India şi Nigeria) reprezentând o treime din aceste decese.