Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


13 morţi în atac armat într-o clădire militară în SUA

13 persoane, printre care şi atacatorul, au murit într-un nou incident armat în Statele Unite. Atacatorul, de 34 de ani, a deschis focul la întâmplare într-o clădire din Washington a U.S. Navy. Alte opt persoane au fost rănite.

Până să fie doborât într-un schimb de focuri cu poliţia, atacatorul de 34 de ani a omorât 12 persoane. Autorităţile care anchetează atacul armat comis la Washington Navy Yard au anunţat că acesta a fost comis de o singură persoană. “Nu avem nicio probă şi nici indicii, până acum, că ar fi existat şi alt atacator, chiar dacă nu am exclus complet” această ipoteză, a declarat primarul Washingtonului, Vincent Gray. “Acum suntem siguri că a existat numai o singură persoană responsabilă de crimele comise în imobil”, spune Cathy Lanier, şefa poliţiei capitalei americane.

Atacatorul, ucis de forţele de ordine, se numea Aaron Alexis - un bărbat de culoare din Fort Worth (Texas), care a servit în Marină în perioada 2007-2011. Ulterior, a devenit informatician în cadrul unei firme sub-contractante a companiei Hewlett-Packard, care se ocupă de actualizarea reţelei intranet pentru US Navy.

Patru zile de doliu

Până la terminarea anchetei, răspunsul autorităţilor a fost decizia de coborâre în bernă a drapelelor timp de patru zile. E un semn de respect pentru victimele atacului de la Washington, după cum a anunţat Casa Albă. “În semn de respect pentru victimele actelor de violenţă comise la Washington, ordon ca drapelul american să fie coborât în bernă la Casa Albă şi toate clădirile şi terenurile publice”, a precizat preşedintele Barack Obama într-un decret difuzat în cursul serii de luni.

Decretul, care arată că drapelul va fi coborât în bernă până vineri seară, se referă şi la clădirile Marinei şi steagurile posturilor diplomatice şi bazelor americane din întreaga lume.

Preşedinţia a mai anunţat amânarea “ca respect pentru victime şi familiile lor”, a unui eveniment muzical prevăzut pentru luni seară, la care Barack Obama trebuia să asiste la Casa Albă.

O serie lungă de atacuri sângeroase

Numai anul trecut, 45 de persoane au fost ucise doar în trei atacuri pe teritoriu american, din care unul într-o şcoală primară. Mai recent, la 26 iulie 2013, un bărbat de origine cubaneză a luat ostatice şi a omorât şase persoane, într-un cartier hispanic din Miami, Florida, după care a fost rănit mortal de către forţele de ordine.

La 14 decembrie 2012, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, omoară 26 de persoane, dintre care 20 sunt minori, într-o şcoală primară la Sandy Hook, în Newtown (Connecticut).

În 20 iulie 2012, 12 persoane sunt ucise, iar alte aproximativ 70 rănite, într-un atac armat comis într-un cinematograf, la avanpremiera unui nou film din seria Batman, la Aurora, în apropiere de Denver (Colorado).

Pe 2 aprilie 2012, un coreean ucide şapte persoane şi răneşte alte trei, la Universitatea religioasă Oikos (California), după care se predă. Atacatorul şi-a ucis victimele după ce le-a aliniat la un zid.

În 5 noiembrie 2009, un psihiatru militar de origine palestiniană declanşează cel mai grav atac armat înregistrat vreodată într-o bază militară americană, omorând 13 persoane şi rănind alte 42, după care este rănit şi arestat.

La 3 aprilie 2009, un bărbat de origine vietnameză ucide 13 persoane într-un centru de primire pentru imigranţi, la Binghamton (statul New York).

Pe 24 decembrie 2008, un bărbat deghizat în Moş Crăciun ucide nouă persoane reunite să petreacă revelionul la Covina, la periferia Los Angelesului (California), şi se sinucide.

În 16 aprilie 2007, un student în vârstă de 23 de ani de origine coreeană ucide 32 de persoane, după care se sinucide, în campusul Universităţii Virginia Tech, la Blacksburg (Virginia). Acesta este cel mai grav masacru din istoria ţării, pe trimp de pace.

La 21 martie 2005, la Red Lake (Minnesota), un adolescent în vârstă de 16 ani omoară în şcoala în care învaţă nouă persoane, între care cinci elevi, după care se sinucide.

Pe 29 iulie 1999, după ce-şi ucide soţia şi cei doi copii, un speculator la bursă deschide focul în două firme de brokeraj, la Atlanta (Georgia), omorând nouă persoane, apoi se sinucide.

În 20 aprilie 1999, la Littleton (Colorado), doi elevi deschid focul la liceul Columbine şi omoară 12 elevi şi un profesor. Cei doi atacatori se sinucid.

La 16 octombrie 1991, un bărbat omoară 22 de persoane într-un restaurant, la Killeen (Texas), şi răneşte alte aproximativ 20, după care se sinucide.