Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Grevă de proporţii la Air France

air_fr.jpg

(FOTO: REUTERS/Charles Platiau)

Air France anunţă cea mai importantă grevă din ultimii 16 ani organizată de angajaţii companiei. 60% din zborurile programate pentru ziua de luni vor fi anulate din cauza unei greve a piloţilor care se opun condiţiilor de dezvoltare a unei filiale low-cost a grupului, relatează AFP.

Greva s-ar putea prelungi, întrucât sindicatele plănuiesc proteste cel puţin până joi.

Sindicatul SNPL (majoritar) a făcut apel la o grevă pentru perioada 15-22 spetembrie, în timp ce alte două sindicate au solicitat desfăşurarea unei astfel de acţiuni până la 18 septembrie.

Compania i-a sfătuit "pe cei care au rezervat un zbor în următoarea săptămână să-şi amâne călătoria sau să-şi schimbe biletul fără alte costuri suplimentare.

O grevă de o săptămână ar fi cea mai importantă organizată din 1998 de către piloţii Air France.

Directorul Air France, care cifrează pierderile cauzate de proteste la "10 până la 15 milioane" de euro pe zi, a declarat azi că discuţiile cu sindicatele vor continua în vederea găsirii unei soluţii pentru stoparea grevei.