Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Infirmiera franceză infectată cu virusul Ebola s-a vindecat

Tânăra infirmieră franceză, voluntară a organizaţiei Médecins sans frontières (MSF), care a fost contaminată cu virusul Ebola în timpul unei misiuni în Liberia, "s-a vindecat şi a părăsit spitalul", a anunţat sâmbătă ministrul francez al Sănătăţii, Marisol Touraine, într-un comunicat citat de AFP și preluat de Mediafax.

Repatriată la 19 septembrie în Franţa, tânăra, care a fost primul pacient cu Ebola de pe teritoriul francez, a fost tratată într-un spital militar de la periferia Parisului, unde a beneficiat de "tratamente experimentale".

Marisol Touraine a autorizat, prin decret ministerial, folosirea în Franţa a trei medicamente, în special a antiviralului Avigan produs de firma japoneză Toyama Chemical (filială a FujiFilm), folosit în mod normal împotriva gripei. Conform FujiFilm, infirmiera ar fi beneficiat de acest tratament.

Marisol Touraine s-a declarat în comunicat "foarte bucuroasă de această evoluţie favorabilă şi salută din nou angajamentul şi curajul acestei tinere, precum şi mobilizarea tuturor celor care luptă pe frontul teribilei epidemii de Ebola în Africa de Vest".

Epidemia de Ebola s-a soldat cu 3.439 de morţi în Africa de Vest din 7.478 de cazuri înregistrate în cinci ţări (Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal), potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) realizat la 1 octombrie şi publicat vineri.

 
Tags: