
Social
Irakian, condamnat în România pentru legături cu Al-Qaida
Irakianul a fost reținut încă din decembrie 2011, fiind acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni în legătură cu terorismului. Concret, el este acuzat de procurorii DIICOT că a înlesnit intrarea, ieșirea sau şedere în România a cinci cetățeni irakieni care au săvârșit acte teroriste în favoarea organizației Al-Qaida în Irak. Anchetatorii spun că acuzatul ştia despre aceste infracţiuni ale celor cinci terorişti, totodată el săvârşind faptele folosind identităţi false şi prin intermediul a patru societăți comerciale, special constituite în acest scop.
Totodată, DIICOT afirmă că irakianul se face vinovat şi de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Împreună împreună cu alte persoane, el a facilitat intrarea, șederea sau tranzitarea României, a peste 250 cetățeni irakieni.
Ca şi toţi aceştia, irakianul se afla la rândul său în mod ilegal pe teritoriul statului român, deși prin dispoziția organelor legale a fost declarat indezirabil în România.
Procurorii DIICOT au colaborat în această cauză cu autoritățile judiciare din Irak, Bulgaria, Ungaria și Suedia.