
Social
Ministrul Muncii le dă o veste proastă părinţilor
ministrul-muncii-le-da-o-veste-proasta-parintilor.jpg

Mariana Câmpeanu precizează că alocaţia pentru copii rămâne neschimbată anul viitor: "Majorarea generală a alocaţiei nu putem să o facem şi nici nu putem să o acordăm diferenţiat, pentru că s-a pronunţat Curtea Constituţională şi ca atare găsim alte forme de ajutor pentru copiii săraci: alocaţia de sprijin pentru familii a fost mărită cu 30% şi am mărit şi pragul de eligibilitate, în aşa fel încât circa 550 de mii de copii pot beneficia de aceste creşteri".
"Alocaţia de 42 de lei o să rămână anul viitor neschimbată şi o să căutăm pe parcursul anului viitor să vedem ce soluţie găsim pentru alte forme de a sprijini copiii: burse şcolare, tichete pentru uniforme, pentru rechizite, chiar dorim să ajutăm efectiv copiii care au nevoie", spune ministrul Muncii.
Un grup de parlamentari a propus recent majorarea alocaţiei copilului de la 42 la 200 de lei, dar proiectul a fost respins la vot. Mariana Câmpeanu afirmă că "sunt propuneri legislative care de multe ori, cum a fost cazul acestei propuneri, sunt rupte total de realitate. Să creşti de la 42 de lei la 200 de lei într-un an în care şi veniturile la buget nu au fost colectate la nivelul pe care noi l-am preconizat este o propunere nerealistă, cu totul nerealistă!".