Expert american: Ebola are o putere distructivă fără egal (Exclusivitate RFI)

Morrison se ocupă la ora actuală de strategii sanitare, în colaborare cu fundaţia caritabilă Gates. În 2009, el a prezidat o comisie consultativă care a finalizat, un an mai târziu, un influent raport privind sănătatea globală. Cu problemele Africii J. Stephen Morrison s-a ocupat începând de la sfârşitul anilor 1980, în cadrul subcomitetului de politică externă al Camerei, la Agenţia de Dezvoltare Internaţională şi la Ministerul de Externe în două administraţii, Clinton şi Bush Jr. Recent, J. Stephen Morrison a susţinut la Universitatea Wisconsin un discurs asupra impactului Ebola în Africa de Vest. A vorbit cu această ocazie despre "momentul întunecat", pe care-l traversează regiunea, despre "complexitatea, cruzimea, caracterul fără precedent" al fenomenului epidemiologic care a lovit Africa de Vest.

J. S. M: Ebola are o putere distructivă fără egal, capacitatea de a copleşi transporturile, producţia agricolă locală, igiena alimentelor, legăturile aeriene. Posedă capacitatea de a destabiliza şi chiar devasta societăţi şi sisteme de guvernare. Cred că periclitează existenţa însăşi a comunităţilor şi statelor afectate.

Rep: Specialişti şi instituţii civile americane sunt implicate de multă vreme în lupta contra virusului Ebola, atât la nivelul cercetării cât şi direct pe teren. Această implicare a fost considerată insuficientă, administraţia hotărând, recent, să trimită în zonă un contingent estimat la 3.000 de militari. Care sunt resorturile acestei decizii? Ce are de oferit Pentagonul în această încleştare?

J. S. M: Epidemia căpătase proporţii care făceau esenţială o intervenţie de tip militar. Avem de-a face cu o criză de siguranţă izvorâtă dintr-un eşec sanitar. Era absolut necesar să se asigure liniştea, cadrul care să permită intervenţia personalului organizaţiilor civile non-guvernamentale, să fie impulsionată extinderea structurilor de tratament. Este prima oară când militari americani sunt implicaţi într-o operaţiune de sănătate publică, dar Pentagonul a mai fost angajat în operaţiuni umanitare, în special după dezastre naturale. Diferenţa este că de această dată au de-a face cu un agent infecţios extrem de letal, pentru care nu există vaccin sau leac şi care manifestă, în Africa, un grad de mortalitate ce depăşeşte 70%.

Rep: Ebola, patogen extrem de insidios, este cunoscut, în diverse forme, din 1976, când primul focar a fost semnalat în Zair. Până acum impactul a fost limitat. Astăzi, lucrurile stau altfel. De ce?

J. S. M: Mai mulți factori disting această epidemie. În primul rând, Africa de Vest n-a cunoscut Ebola în trecut. Maladia a lovit trei ţări învecinate, fiecare cu o infrastructură sanitară neobişnuit de slabă. Primul episod, în Guinea, se crede că s-a petrecut în decembrie trecut, dar a fost confirmat oficial abia pe 22 martie. O altă dimensiune este mobilitatea populaţiilor peste frontiere necontrolate. Astfel, virusul s-a răspândit rapid în Sierra Leone și Liberia. Este primul caz de epidemie multi-națională. În al treilea rând, aceste populații nu au deloc încredere în autorități, ceea ce a provocat "trecerea în ilegalitate" a epidemiei, care a devenit molima din umbră. Bolnavii nu se prezentau la centrele statale de ajutor, ci se ascundeau. În sfârșit, Organizația Mondială a Sănătății, afectată de reduceri bugetare și de personal, a fost inițial total ineficientă atât central cât și la nivelul biroului regional din Congo Brazzaville.

Rep: Cazul Liberiei este poate cel mai mediatizat, în primul rând din cauza profilului public al președintei, Johnson Sirleaf. Într-un apel recent la solidaritate planetară cu o țară în refacere după sângeroase conflicte interne, domnia-sa dădea o cifră șocantă, care spune totul despre fragilitatea societății liberiene: înainte de lungul, devastatorul război civil încheiat acum 11 ani, erau acolo 3.000 de medici. După conflagrație rămăseseră mai puțin de 40. Ce trebuie să se întâmple acum? Mobilizarea începe să-și facă efectul, dar bătălia pare departe de a fi câștigată.

J. S. M: Este esențial să se construiască centre de tratament, să se livreze materialul necesar, să se pregătească, echipeze și protejeze personalul direct implicat, care să poată fi evacuat în caz de expunere sau contaminare. Sunt vitale proceduri de monitorizare și izolare a celor afectați. La această oră, în Africa occidentală, fiecare bolnav infectează o persoană sau două. Astfel, numărul bolnavilor se dublează cam o data la trei săptămâni. Ciclul trebuie curmat. Altfel, această epidemie nu poate fi stinsă.

Rep: Există un număr de tratamente promițătoare; sunt testate, la această oră, două vaccinuri. Conform unor previziuni optimiste, în cel mult o jumătate de an vom avea un antidot. O jumătate de an este însă o veșnicie când, iată, și Occidentul dezvoltat pare nepregătit, derutat, luat prin surprindere, deși Ebola, cum spuneam mai devreme, este departe de fi o noutate.

J. S. M: În Europa și SUA, peisajul e pestriț. Când cazurile de Ebola au fost tratate în centre pregătite, ultraspecializate, lucrurile au mers în general bine. Germania a repurtat succese în trei cazuri. Aici, pacienții care au ajuns la centrul de biointerdicție de la Universitatea Emory din Atlanta, la clinica universitară din Omaha, statul Nebraska, la Institutul Național de Sănătate de la Bethesda, sau la spitalul St. Patrick din Missoula, statul Montana, au avut parte de un tratament satisfăcător. La Madrid și Dallas însă, protocolul de protecție și siguranță a fost extrem de problematic, favorizând infecții secundare în rândul personalului. Aceste incidente au stârnit panică în rândul populației și au precipitat o regândire de ansamblu, o re-evaluare completă a modalităților de tratament în cazuri eventuale de contaminare și contagiune. Analiza vizează în primul rând spațiul optim de tratament, în spitale teritoriale obișnuite, regionale sau locale, sau în unități speciale din clinici regionale de elită.