Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Michelle Knight, victima lui Ariel Castro: "11 ani m-am simțit ca un ornament de perete"

La 2 luni după ce Torționarul din Cleveland s-a sinucis în inchisoare, una dintre cele trei femei sechestrate timp de 11 ani sparge tăcerea. Michelle Knight vorbește pentru prima oară într-un interviu despre ororile la care a fost supusă de Ariel Castro.

În interviul care va fi difuzat marți și miercuri de CBS, Michelle Knight povestește cum a fost sechestrată și violată timp de 11 ani de Ariel Castro. Ea a fost prima dintre cele 3 femei răpite de Torționarul din Cleveland și prima care vorbește despre viața în captivitatea casei din Ohio. Michelle Knight povestește că, în cei 11 ani de captivitate, era legată de mâini, de picioare și de gât si se descrie ca pe un ornament pus pe un perete.

Ea este, de altfel, singura dintre cele trei care a fost prezentă în sala de judecată în momentul în care Ariel Castro a fost condamnat la închisoare pe viață.

Torționarul din Cleveland s-a sinucis prin spânzurare după o lună de la sentință. El a fost arestat la începutul lui mai, după ce una dintre victimele sale a reuşit să fugă din casa din Cleveland unde fostul şofer de autobuz le ţinea închise pe cele trei femei.

Michelle Knight, în vârstă de 32 de ani, Amanda Berry, 27 de ani şi Gina DeJesus, 23 de ani au fost răpite între 2002 şi 2004, în timp ce aveau 20, 16, respectiv 14 ani. În timpul captivităţii, ele au fost bătute şi violate în numeroase rânduri. Amanda Berry are de asemenea o fetiţă, Jocelyn, în vârstă de şase ani la momentul eliberării lor. Analizele ADN au confirmat că Ariel Castro este tatăl ei.