Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cartel Alfa: 20 de mii de bugetari, concediaţi în 2014

Cartel Alfa critică proiectul bugetului de stat pe anul viitor. Documentul nu stimulează creşterea economică, avertizează la RFI vicepreşedintele Petru Dandea, după ce Ministerul de Finanţe a publicat pe site schiţa bugetului pe 2014. Dandea se aşteaptă de asemenea la concedierea unui număr de 20 de mii de bugetari anul viitor.

Proiectul de buget pe 2014 prevede între altele majorarea accizelor în funcţie de rata inflaţiei şi blocarea angajărilor la stat. Bugetul e construit pe un deficit de 2,2% din PIB şi pe o creştere economică de 2,2 procente.

În opinia lui Petru Dandea, "este în mod categoric un plan bugetar nestimulativ pentru economia reală, din contră, credem că o serie întreagă de măsuri prevăzute în proiectele de lege pregătite de Ministerul de Finanţe până în prezent şi mă refer aici în special la legea bugetului de stat şi legea bugetului de asigurări sociale, dar şi modificarea Codului Fiscal şi legea de plată a salariilor în sistemul bugetar, prevederi din aceste proiecte de acte normative, pe care le avem primite de la Ministerul de Finanţe arată că proiecţiile bugetare pentru anul 2014 nu stimulează creşterea economică".

"Deficitul bugetar pentru 2014 este prevăzut la doar 2,2% din PIB, cu alte cuvinte, un deficit mai scăzut decât anul acesta, cu alte cuvinte, capacitatea de intervenţie în economie, pe partea de investiţii a Guvernului României, dar şi stimularea absorbţiei fondurilor europene prin prefinanţări o să scadă faţă de acest an. Aceste efecte se vor vedea clar într-o contracţie în sectorul economic privat, din cauza lipsei de lucrări", explică vicepreşedintele Cartel Alfa.

Petru Dandea estimează că 20 de mii de bugetari vor fi daţi afară în 2014: "Avem o scădere în plafonul prevăzut pentru salarizarea personalului din sectorul bugetar, e adevărat doar de 0,1%, însă această scădere, coroborată cu rata inflaţiei arată că de fapt anul viitor, probabil, vor continua concedierile în sistemul public. Pe valorile pe care le avem la această oră şi pe calculele făcute de noi probabil e vorba de o reducere de aproximativ 20 de mii de locuri de muncă".

Petru Dandea, intervievat de Cosmin Ruscior, despre proiectul de buget pe 2014