Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Grevă de avertisment şi negocieri la sânge în sănătate

sanitas.jpg

Greva de avertisment a avut loc la apelul Sanitas.

În dimineaţa zilei de 25 noiembrie, aproape 100 de mii de angajaţi din sistemul sanitar au participat la o grevă de avertisment de două ore, la apelul Federaţiei Sanitas. Potrivit liderilor sindicali, greva de avertisment nu a afectat internările de urgenţă, ci doar activităţile curente.

În Capitală, majoritatea spitalelor a funcţionat în regim aproape normal, dar nu s-au făcut internări decât în cazurile urgente şi în timpul celor două ore de grevă nu s-au făcut nici intervenţii chirugicale, în afară din nou de urgenţe. La fel s-a întâmplat şi în alte mari oraşe, unde la protest au luat parte asistenţi, infirmieri, dar şi o parte dintre medici.

Un caz inedit s-a înregistrat la Timişoara, unde greviştii au blocat uşile de intrare în Spitalul Judeţean pe toată durata grevei. În schimb, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, angajaţii au renunţat la grevă, la presiunile conducerii. Liderii sindicali susţin că în multe cazuri, managerii spitalelor şi-au ameninţat angajaţii cu sancţiuni. De partea lor, unii manageri admit că au făcut liste cu participanţii la grevă, însă doar pentru a se asigura că pe durata acesteia nu vor exista disfuncţionalităţi grave şi nu se încalcă legea.

Liderii Sanitas spun însă că şi în eventualitatea în care greva va fi declarată ilegală, angajaţii din sistemul sanitar vor depune cereri să primească toate liberele restante din acest an, pentru zilele suplimentare lucrate.

Deocamdată nu se ştie dacă se va ajunge la greva generală: luni după-amiază vor fi reluate negocierile cu Ministerul Sănătăţii, în vederea semnării contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Federaţia urmăreşte să obţină creşterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar şi deblocarea a peste 1.200 de posturi în sistem.

Negocierile vor continua marţi şi miercuri şi în funcţie de rezultate, angajaţii din sistem ar putea intra de joi în grevă pe termen nelimitat. Ei cer 6% din PIB pentru Sănătate, salarii decente şi o lege a salarizării specifică, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.