
Social
Românii nu fac voluntariat
Studiul naţional "Responsabilitatea socială individuală în România" arată că principalele motive pentru care cetăţenii nu se implică în acţiuni de voluntariat sunt lipsa de timp (34 la sută), informaţiile limitate privind oportunităţile de voluntariat (34 la sută) şi dificultatea de a găsi o cauză în care să creadă (16 la sută).
Din studiu mai rezultă că voluntarul român este tânăr, student sau angajat cu studii superioare, motivat de solidaritate (40 la sută) şi dorinţa de îmbunătăţire a experienţei profesionale (15 la sută), domeniile de voluntariat preferate fiind serviciile sociale (25 la sută), protecţia mediului (18 la sută), educaţia (13 la sută) şi sănătatea (11 la sută).
Aproape 60 la sută dintre respondenţi consideră că nu este esenţială forma de organizare sau caracterul economic al organizaţiei, ci implicarea socială a acesteia. De asemenea, românii se declară dispuşi să facă voluntariat într-o companie, dacă aceasta ar dona peste 20 la sută din profit în scopuri caritabile.
Conform aceleiaşi cercetări, 44 la sută dintre respondenţi au auzit de economia socială, întreprinderea socială sau antreprenorul social, dar 35 la sută din populaţie nu găseşte echivalentul acestor concepte, în timp ce 23 la sută dintre ei identifică economia socială.