Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Silicon-Valley de România, inaugurat la Cluj

Fostul premier al Moldovei, Ion Sturza, a transformat o fabrică de mobilă din Cluj într-un mini-Silicon Valley. Ion Sturza a inauguat ieri, primul parc tehnologic privat din România, locul în care doreşte să adune cele mai active firme în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Omul de afaceri moldovean spune, însă, că Clujul are potenţialul de a deveni mai mult decât o sursă de forţă de muncă înalt calificată.

Primul parc tehnologic privat din România a fost inaugurat la Cluj, de către doi foşti premieri: Ion Sturza, fost prim ministru Republicii Moldova şi omologul său român Emil Boc. Ion Sturza, preşedintele companiei care administrează acest parc tehnologic a declarat că nu doreşte să creeze la Cluj-Napoca o simplă replică a Silicon Valley, ci mai mult decât atât.

“Noi speculăm un pic, Silicon Valley, pentru că foarte puţini dintre noi cunoaştem ce este, în realitate Silicon Valley. Nu mai este ce era cu 20 de ani în urmă, o zonă unde se producea ceva. Este doar o vitrină unde se întâlnesc banii şi ideile. Va fi foarte greu să replicăm aşa ceva la Cluj. Aici va trebui să producem produse cu valoare adăugată adevărată”, a declarant Ion Sturza.

Pentru a pune în practică aceste idei, în noul parc tehnologic, funcţionează un accelerator de faceri, Spherik. Acesta a fost fondat de Universitatea Babeş-Bolyai, de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, de Banca Transilvania şi de Liberty Technology Park. Acest accelerator de afaceri va încuraja start-upurile din IT&C, adică noile firme din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Partenerul local al proiectului, omul de afaceri Sorin Dan spune că trebuie evitat să se întâmple cu industria IT ceea ce s/a petrecut cu industria lohn-ului: firmele au plecat în alte ţări în care forţa de muncă a fost şi mai ieftină. “De aceea am creat acceleratorul Shperik, pentru a stimula ideile şi produsele proprii”, a spus Sorin Dan.

Primarul Emil Boc a subliniat importanţa creării la Cluj a unui adevărat ecosistem IT&C dinamic. “Vrem să consolidăm statutul de capitală IT a României pentru municipiul Cluj-Napoca prin susţinerea proiectelor private, cum este acesta, astfel încât să avem aici un oraş tehnologic. Clujul va derula un alt proiect mare, Cluj Inovation City, care înseamnă peste 20.000 de noi locuri de muncă în cercetare, dezvoltare, inovare. Dorin să implementăm şi conceptul de Smart City, adică de a utiliza tehnologiile inteligente, modern, îna avantajul şi folosul oamenilor”, a spus primarul Emil Boc.

Noul parc tehnologic funcţionează pe amplasamentul fostei fabrici de mobilă Libertatea. În prezent, au fost finalizate primele două clădiri din parcul tehnologic. Celelalte clădiri, precum şi spaţiile verzi şi terenurile de sport, vor fi finalizate în următoarele etape ale proiectului. 

Material realizat de corespondenta RFI la Cluj, Bianca Pădurean