Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Prostituatele din Bucureşti se revoltă

prostituatele_din_bucuresti_se_revolta.jpg

Prostituatele din Bucureşti acuză forţele de ordine de abuz.

Prostituatele din Capitală denunţă într-o scrisoare deschisă abuzurile Poliţiei şi se plâng că poliţiştii le agresează uneori şi chiar le confiscă prezervativele. "Lucrătoarele sexuale" s-au aliat într-o asociaţie informală numită "Maria Magdalena".

Scrisoarea deschisă este destinată tuturor secţiilor de Poliţie din Bucureşti, dar nu a fost trimisă de prostituate, de teama unor repercusiuni.

Documentul a fost însă preluat şi publicat de şase organizaţii neguvernamentale, între care şi Asociaţia Română Anti-Sida (ARAS).

Psihologul Monica Dan, de la ARAS a explicat la RFI despre ce fel de abuzuri este vorba: "Lucrurile astea se întâmplă în stradă, atunci când sunt abordate de reprezentanţii forţelor de ordine, când li se întocmesc procese verbale de contravenţie, când sunt amendate sau când sunt conduse la secţiile de Poliţie".

"Se întâmplă uneori ca în activitatea pe care o facem pe teren să asistăm la abuzuri, la faptul că legea nu este aplicată aşa cum trebuie, că nu se legitimează ofiţerii de Poliţie sau Poliţiei Locale sau de Jandarmerie, că nu se adresează în mod civilizat, că le ameninţă pe lucrătoarele sexuale", spune Monica Dan.

 

"Faptul că sunt confiscate prezervativele este un lucru grav"

 

Monica Dan atrage atenţia că "faptul că sunt confiscate prezervativele este un lucru grav, pentru că asta poate să ducă la răspândirea infecţiei cu HIV şi în nici un caz asta nu o să împiedice exercitarea sexului comercial".

"Atâta timp cât societatea românească nu o să destigmatizeze şi nu o să privească persoanele care fac sex comercial ca pe nişte persoane, ca pe nişte cetăţeni cu drepturi egale cu toţi ceilalţi şi nu o să le apere de violenţa din partea oricui ar fi această violenţă, atâta timp cât se întâmplă lucrul acesta, sănătatea publică este pusă în pericol. Cred că orice discuţie privind reglementarea sexului comercial în România trebuie neapărat să le includă pe cele care îl practică", conchide psihologul de la ARAS.

În prezent, prostituţia este dezincriminată în România, dar asta nu înseamnă că ea a fost legalizată.

 
Monica Dan (ARAS), intervievată de Cosmin Ruscior, despre protestul prostituatelor din Bucureşti