Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Marea Britanie: Peste 40 de milioane de testamente pe internet

legacies_will.jpg

Marea Britanie: Peste 40 de milioane de testamente pe internet

În Marea Britanie a fost deschisă publiclui o bază de date care conține testamentele a circa 41 de milioane de persoane din 1858 până în prezent. Oricine va putea accesa această bază de date contra sumei de 10 lire sterline pentru fiecare document.

Pentru regăsirea unui testament este nevoie de introducerea numelui și a anului morții, iar testamentul trebuie să fie gata pentru descărcare de pe internet în termen de 10 zile.

Baza de date are trei categorii: testamente după 1996, testamente în perioada 1858 – 1996 și testamente ale militarilor, dintre care 280000 au fost publicate deja anul trecut.

Printre aceste testamente sunt și cele ale oamenilor celebri: de pildă fostul prim ministru Winston Churchill, de la al cărui deces se împlinesc 50 de ani în ianuarie, care a lăsat o avere de circa 300000 de lire care ar valora azi peste 5 milioane.

Marele scriitor George Orwell, decedat în 1950, a insistat ca toate documentele sale – note, manuscrise, pamflete, tăieturi din ziare și alte documente să fie păstrate.

În schimb, faimosul economist John Maynard Keynes a cerut ca hârtiile cu caracter personal și manuscrisele nepublicate să fie distruse după moartea sa.

Baza de date va fi proprietatea Curților și Tribunalelor Majestății Sale și acoperă doar Anglia și Țara Galilor. În Scoția și Irlanda de Nord se vor aplica alte metode de acces la testamente. Toate documentele au fost scanate manual pentru a fi introduse în baza de date.

“Acest proiect fascinant ne pune la dispoziție imagini din viața oamenilor obișnuiți și a celor extraordinari care au contribuit la modelarea acestei țări și a restului lumii”, a declarat ministrul răspunzător de instanțele judiciare, Shailesh Vara.