
Social
Atentatul din Tunis, condamnat de comunitatea internaţională
atentatul_din_tunis_condamnat_de_comunitatea_internationala.jpg

În total, 19 persoane au fost ucise şi alte 40 rănite miercuri în capitala Tunisiei, după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul în muzeul Bardo din Tunis, importantă atracţie turistică.
Atacul armat a continuat cu o luare de ostatici. Mai târziu, forţele de intervenţie au luat cu asalt muzeul, eliberându-i pe ostatici.
Printre turiştii străini ucişi figurează cetăţeni din Italia, Franţa, Polonia, Africa de Sud şi Japonia, a precizat premierul tunisian, Habib Essid.
Atacul de la muzeul Bardo, comis de islamişti îmbrăcaţi în uniforme militare, a fost lansat în timp ce deputaţii tunisieni dezbăteau în clădirea vecină un proiect de lege privind combaterea terorismului. Parlamentul Tunisiei a fost evacuat din cauza incidentului terorist.
Atacul, care a durat aproximativ patru ore nu a fost încă revendicat. Doi atacatori au fost ucişi, iar o operaţiune a forţelor de securitate este în desfăşurare, pentru a căuta eventuali complici, au declarat autorităţile.
Ministerul român de Externe informează într-un comunicat remis Gândul că ambasadorul României se afla în apropierea muzeului în timpul atacului, dar a fost evacuat în siguranţă.
Reacţii de condamnare, după atacul din Tunis
Consiliul de Securitate al ONU condamnă incidentul, subliniind că nicio acţiune teroristă nu va întoarce Tunisia din calea spre democraţie.
La rândul său, premierul tunisian a declarat război terorismului. Declaraţia vine în contextul în care comunitatea internaţională este în şoc după atentatul de la muzeul Bardo–cum a fost posibil un atac atât de violent chiar în inima capitalei? Este al doilea atac grav, după atentatul sinucigaş de la sinagoga din insula Djerba din 2002, când au fost vizaţi tot turişti străini.
Statele Unite şi Marea Britanie oferă asistenţă Tunisiei pentru a pune la punct o strategie antiteroristă. Atacul sângeros de la muzeul Bardo din Tunis a fost puternic condamnat de Washington, Paris şi Bruxelles, care şi-au reafirmat sprijinul pentru dezvoltarea democraţiei în această ţară.
Autorităţile tunisiene au atras atenţia asupra riscului terorist, în contextul conflictului militar din Libia vecină, unde unele regiuni sunt ocupate de militanţi ai organizaţiei teroriste Statul Islamic.