Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Siria, izolată din punct de vedere diplomatic

o-manifestatie-sprijin-presedintelui-bashar-al-assad-duminica-damasc-foto-reuters.jpg

O manifestaţie de sprijin a preşedintelui Bashar al-Assad, duminică, la Damasc. Foto: Reuters

Siria este izolată din punct de vedere diplomatic după ce a fost suspendată de Liga Arabă, iar mai multe ţări, printre care Franţa şi Marea Britanie, au decis să îşi cheme ambasadorii la Damasc pentru consultări. Turcia a decis chiar să îşi repatrieze tot personalul diplomatic şi să îşi închidă ambasada.

Statele care au recurs la astfel de acţiuni au ajuns la toleranţă maximă în privinţa comportamentului regimului condus de Bashar Al-Assad cu privire la opozanţi, dar arată în acelaşi timp că nu mai mult nu pot face. O operaţiune militară nu este pe agenda zilei, Libia costă deja mult, amortizarea nu vine imediat iar ţara nu are resursele Libiei. Siria este o piesă importantă pentru stabilitatea regiunii, Israelului îi este comod un asemenea regim, mai ales dupa răcirea relaţiilor cu Turcia. În plus, o asemenea eventualitate ar întâlni opoziţia Rusiei (care dispune în aceasta ţară de singurele facilităţi navale din Mediterana) şi a Chinei.

Acest lucru înseamnă că represiunea va continua, la fel de viguros, dar faptul că Damascul cere o reuniune de urgenţă a Ligii Arabe arată şi că regimul - familia Al-Assad şi apropiaţii săi - caută o soluţie de compromis care să le garanteze un loc în viitoarea Sirie.

Situaţia în Siria este mai complexă decât ne-am fi aşteptat: faptul că regimul a permis devastarea unor sedii diplomatice arată că represiunea începe să-şi spună cuvântul, iar regimul este mai sigur pe el.