Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Sute de tineri au cerut eliminarea interdicției impuse liderului Platformei Acțiunea 2012, expulzat din R.Moldova

moldo.jpg

Sursa imaginii: 
Ion Leascenco, unul dintre participanţii la mitingul de duminică seara

Sute de tineri moldoveni au mers, duminică seara, la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița, unde le-au cerut vameșilor moldoveni să-i permită lui George Simion, președintele Platformei Acțiunea 2012 sa intre pe teritoriul R.Moldova, asta după ce liderul organizației unioniste a fost expulzat săptămâna trecută și declarată persoana indezirabila pe teritoriul moldovean, timp de cinci ani. Acțiunea tinerilor vine la doar o zi după ce la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, aproape 20 de mii de oameni au cerut unirea R.Moldova cu România, la o amplă manifestație, marcând astfel 203 ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus.

Ajunși la vama Leușeni, tinerii cu drapele tricolore, au scandat ”George în țară, mafia afară”, ”Fără pașapoarte, România, Unire”. Punctul de trecere a frontierei a fost blocat pentru mai mult timp. La fața locului a venit și șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice care a încercat să negocieze cu protestatarii. Potrivit bloggerului moldovean, Veacelsav Balacci, aflat la Leușeni, protestatarii au primit asigurări, că au fost inițiate procedurile legale de anulare a restricției aplicate lui George Simion. În urma negocierilor, protestatari au decis să deblocheze Vama Leușeni, anunțând autoritățile că protestele vor fi reluate în cazul în care promisiunile nu vor fi respectate.”Ne întoarcem la Chișinău! Unul din argumentele care ne-au făcut să mai dăm un răgaz autorităților a fost că în Vama Leușeni era blocat ambasadorul Ungariei la Chișinău și autocare cu studenți basarabeni care urmează să ajungă mâine la ore în universitățile din România! Acum să mai ziceți că unioniștii sunt agresivi! Respect băieți! Hai,România!!! Victorie! UNIRE!!!”, a scris Balacci pe pagina sa de Facebook.

Potrivit membrilor Acțiunii 2012, ”pe fondul presiunilor și intimidărilor practicate de structurile din Ministerul de Interne, transportatorii nu au mai dorit să efectueze cursele duminică spre Leușeni. Tinerii au ajuns totuși la vamă cu mașini de ocazie.

La Chișinău, mii de oameni au cerut unirea R.Moldova cu România

La mitingul de sâmbătă, cetățenii au decis unirea forțelor civice și implicarea activă în campania electorală. Mai multe organizații unioniste ce formează mai nou Blocul Unității Naționale, anunță pentru 5 iulie, o Mare Adunare Națională. Noul bloc este compus, pentru început, din 22 de entități civice ”convinse de necesitatea transformării idealului uniriiRepublicii Moldova cu România într-un proiectnaţional. Toate organizațiile obștești din Republica Moldova pot să adere la acest Bloc ca membrifondatori până pe 1 iunie”.Organizațiile civice unioniste care vor activa de acum înainte în cadrul aceluiași bloc, se vor implica în campania electorală, înaintând candidaților din partea tuturor formațiunilor politice „Pactul pentru Unire, Pactul pentru Europa”, ”care vizează o apropiere considerabilă față de România. Doar cei care vor semna Pactul și își asumă realizarea măsurilor cuprinse în document, vor fi votați de către electorat”. Pactul poate fi consultat pe site-ul www.pact.md. ,,Este pentru prima dată după 24 de ani când ieșim în stradă atât de mulți pentru Unire. Opțiunea noastră nu mai poate fi neglijată. Suntem o adevărată forță și glasul nostru devine din ce în ce mai puternic. Ca să reușim, noi, cei din Piață, trebuie să intrăm în fiecare casă și să dialogăm cu oamenii, să le explicăm ce înseamnă Unirea”, a declarat Anatol Ursu, reprezentantul Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Liderii organizațiilor din cadrul Blocului Unității Naționale solicită Guvernului, Parlamentului și Președinției întrevederi în perioada 18-19 mai. Pentru început, vor revocarea interdicției cetățeanului român, George Simion, liderul organizației Acțiunea 2012, dar vor și continuarea parcursului european prin depunerea cererii de aderare la Summit-ul Parteneriatul Estic de la Riga, din 21-22 mai. De asemenea, organizațiile unioniste vor desfășurarea unei reuniuni comune a celor două Guverne și Parlamente ale României și Republicii Moldova, dar sunt interesați și situația din sistemul bancar din R.Moldova și cer o transparență mai mare a ”procesului de identificare a responsabililor de devalizarea celor trei bănci – Banca Națională, Bancade Economii, Unibank - și pedepsirea de urgență a acestora”.