Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Preţul gazelor ar putea creşte cu 50% până în 2018

conducta_gaze.jpg

Preţul gazelor ar putea creşte semnificativ în următorii ani
Preţul gazelor ar putea creşte semnificativ în următorii ani
Sursa imaginii: 
pixabay.com

Preţul gazelor naturale de producţie internă destinate consumului casnic ar putea creşte în următorii 3 ani cu aproape 50%. Conform unor surse oficiale, Guvernul ar fi convenit cu Comisia Europeană (CE) majorări anuale ale tarifelor cu câte 6 lei pe MWh, până în 2018. Specialiştii spun că se doreşte o aliniere la nivelul preţurilor din UE, în timp ce reprezentanţii consumatorilor susţin că scumpirile sunt nejustificate.

România s-a angajat faţă de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să elimine preţurile reglementate în sectorul gazelor şi energie electrică. Piaţa de gaze a fost liberalizată pentru companii în 1 ianuarie 2014, astfel că, în prezent, doar populaţia mai primeşte gaze la preţuri reglementate, controlate prin deciziile Guvernului.

Situaţia se anunţă a se schimba treptat, întrucât, conform unor surse oficiale citate de agenţia Mediafax, Guvernul ar fi convenit cu Comisia Europeană (CE) un nou calendar de liberalizare a preţului gazelor de producţie internă pentru consumatorii casnici, această producţie internă de gaze naturale acoperind în medie 70% din necesarul total la nivel naţional. Calendarul, care ar fi fost avizat de Guvern, prevede majorări anuale cu câte 6 lei pe MWh, până în 2018.

Concret, conform acestui plan convenit cu autorităţile europene, preţurile la gazele pentru consumatorii casnici ar urma să crească de la 53 lei/MWh la 60 lei/MWh, din iulie acest an, la 66 lei/MWh în 2016, la 72 lei/MWh lei în 2017 şi la 78 lei/MWh în 2018. Pe scurt, o mărire cu aproape 50% în trei ani a preţului gazelor naturale de producţie internă destinate consumului casnic.

Într-un interviu la RFI, fostul ministru delegat al energiei Răzvan Nicolescu - actual consultant la Deloitte - explică faptul că, prin această mărire a tarifelor, autorităţile europene vizează alinierea preţului practicat în România la gazele naturale de producţie internă cu cel de la nivel european. Rămâne totuşi problema salariilor mult mai mici din România, comparativ cu cele din Occident, recunoaşte fostul ministru.

„Nu are cum să fie mai bine pentru consumatorul casnic, vorbim de scumpiri. Principala problemă în cazul României este faptul că nu am definit foarte clar conceptul de consumator vulnerabil care să poată fi ajutat prin măsuri sociale”, spune Răzvan Nicolescu, care subliniază că trebuie aşteptată totuşi o comunicare oficială a autorităţilor pe această temă.

În plus, fostul ministru mai spune că lucrurile pe piaţa energetică nu sunt deloc clare din cauza preţului petrolului care a scăzut vertiginos în ultimii ani. „Cotaţia ţiţeiului era la peste 100 de dolari pe baril. Acum asistăm la o cotaţie în jurul a 60 de doalri pe baril şi nu este exclus să se ajungă la 40 de dolari pe baril. În regiunea în care ne aflăm, preţul gazelor naturale depinde covârşitor de preţul petrolului”.

De partea lor, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari spun că scumpirile anunţate pentru gazele naturale de producţie internă nu se justifică. „Preţul pe care populaţia îl plăteşte pe factură este undeva la 400 de dolari pe mia de metri cubi, ceea ce înseamnă că suntem chiar mai scumpi decât unele ţări europene. Asta, în condiţiile în care România are un avantaj major: o producţie internă care asigură 70% din consum”, afirmă preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, Radu Opaina.

În plus, „programul naţional de reabilitare termică a blocurilor, care ar fi putut limita serios facturile la încălzire pe perioada ierii, este aproape stopat, în contextul în care lucrările nu mai sunt de mult gratuite pentru locatari”, mai spune Radu Opaina.