Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Şoferii vor fi opriţi în trafic, pentru a participa la un studiu CNADNR

soferii_opriti_trafic_pentru_participa_studiu_cnadnr.jpg

CNADNR va realiza un studiu de trafic.
CNADNR va realiza un studiu de trafic.

Şoferii vor fi opriţi în trafic, urmând să răspundă la mai multe întrebări despre destinaţia cursei, ruta şi scopul călătoriei. Este vorba de un studiu al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Un detaliu important: CNADNR nu va înregistra numerele de înmatriculare ale maşinilor sau numele şoferilor care participă la studiu.

Şoferii vor fi opriţi în trafic în zilele de 10, 17, 24 iunie şi 19 august, pentru a participa la studiul "Ancheta de circulaţie origine-destinaţie".

În funcţie de rezultatele studiului, autorităţile vor stabili cum trebuie orientate investiţiile, alocate bugetele şi ajustate strategiile de dezvoltare.

Echipele de recenzori şi agenţi de circulaţie vor invita şoferii pe o bandă de rezervă şi le vor adresa un set de întrebări, între altele, despre originea plecării, destinaţia cursei, ruta, scopul călătoriei (turistic, afaceri, navetă).

Acţiunea se va desfăşura pe întreaga reţea de drumuri naţionale.